Skip to content
Sport

Marius Copil a coborât două locuri în clasamentul ATP, până pe 76

Tenismenul Marius Copil a coborât de pe locul 74 pe 76, cu 713 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni.

La vârful ierarhiei, elveţianul Roger Federer a urcat de pe locul 7 pe locul 4, cu 4.600 de puncte, după ce a câştigat trofeul cu numărul 100 din carieră, la Dubai. Finalistul grec Stefanos Tsitsipas a intrat pentru prima dată în carieră în Top 10 ATP, pe locul 10, cu 3.175 de puncte.

Pentru prima dată din octombrie 2016, croatul Marin Cilici iese din Top 10, coborând pe locul 11, cu 3.095 de puncte.

Lider este în continuare sârbul Novak Djokovici, cu 10.955 de puncte, urmat de spaniolul Rafael Nadal, cu 8.365 de puncte şi de germanul Alexander Zverev, cu 6.595 de puncte.

Câştigător la Acapulco, de asemenea un turneu de 500 de puncte, australianul Nick Kyrgios a urcat de pe locul 72 pe locul 33, cu 1.205 puncte.

La dublu, Horia Tecău a coborât patru locuri, până pe locul 33, cu 2.320 de puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *