Skip to content
Politică

Marius Ghilezan: ”Europa dublelor măsuri își arată colții”

timisplus.ro

Simpli Gavroche ai lumii sătule de marşurile forţate ale lui Macron şi ale progresismului caviar. Oameni disperaţi de creşterea preţurilor nu vor o supraacciză la ­motorina care depăşeşte 1.51 euro (aproximativ 7 lei).

Moare un protestatar, mai mult de 200 sunt răniți, jandarmii bat manifestan­ţii, prefecturile nu uită să amintească publicului că mitingurile neautorizate se amendează cu 7.500 de euro. Nicio grupare nu revendică organizarea. ­Macron nu-şi dă demisia. Nu-şi pune guvernul său. Niciun jandarm nu e anchetat pentru bătaia administrată protestatarilor”, scrie luni Marius Ghilezan,  în editorialul său din România Liberă.

Ministrul de Interne Christophe Castaner anunţă că 409 persoane au fost rănite – dintre care 14 grav. ”28 de poliţişti, jandarmi, motociclişti şi pompieri au fost răniţi, iar unii grav”, a adăugat el.

Ministerul francez de Interne a mai spus despre moartea femeii de 63 de ani: ”Acest accident tragic este ilustrarea riscurilor pe care le implică organizarea de manifestaţii ilegale”.

Încă nu s-a sesizat niciun Parchet, nicio comisie de investigaţie a ”abuzurilor“, Bruxelles-ul n-a coborât steagul statului de drept în bernă. Nicio cancelarie occidentală nu a anunţat sancţiuni împotriva Franţei. Comisia de la Veneţia nu a plecat acasă de la Strasbourg. Se anunţă sloiuri mari de gheaţă în Mediterana. Garguii nu au deplâns cu lacrimile îngerilor pierderea suferită. Niciun protestatar n-a cerut ”spitale, nu catedrale“. Notre-Dame e tot acolo, iar Domul Invalizilor nu s-a cutremurat sub freamătul vestelor fosforescente.

Ambasadorul român Luca Niculescu nu s-a declarat încă îngrijorat de soarta răniţilor şi nu a expediat condoleanţe familiei cu ”un mort“.

A trebuit să moară oameni!”, răcnea un alt preşedinte după un dezastru. Şi-a pus guvernul său de securişti.

Macron e impasibil. Nu dă nicio miime de euro înapoi din acciza predicată din amvonul progresismului caviar. El promitea reforme şi a scos noi taxe. Acum 18 luni, câştiga ”en marche“ preşedinţia Franţei, după ce securitatea lor l-a scos din cursă pe liderul autentic al dreptei, tot pe un dosar penal.

Se scumpeşte motorina, mor oamenii, şi niciun Taica Lazăr nu scoate procurorii din parchete şi nicio televiziune nu cere anchetarea jandarmilor.

Angela Merkel îşi urmăreşte picajele în sondaje, aşa că n-are chef de blocadele franceze. Un sondaj efectuat de IFOP, între 9 şi 17 noiembrie 2018, arăta că doar 25% dintre francezi mai au încredere în Emmanuel Macron, o scădere de 4 procente faţă de luna octombrie a aceluiaşi an. În urma scandalurilor legate de consilierii săi de securitate şi demisia unor miniştri, unele sondaje îl cotează la 21 de procente.

Ne gazează, dar noi suntem paşnici, nicio vitrină nu a fost spartă. Nu vrem decât să ne exprimăm ideile“, a declarat una dintre protestatare – potrivit Agerpres.

Niciun live-text, nicio postare despre gazare în mainstream-ul francez, atât de obişnuit să comenteze afacerile altor state, de la Brexit până la exit-ul lăcrimoşilor din Piaţa Victoriei.

Bolnavul de sciatică, cel ce a adoptat moda lui Trudeau a ciorapilor de două culori la încălţările biciocate, într-o biodiversitate a noii corectitudini politice, n-are replică.

Să vedem cine pe cine acuză. Cine se va lupta pentru eliberarea deţinuţilor?”, întreabă retoric, autorul.

Ministrul de Interne amplifică şi mai tare criza: ”Nicio blocadă nu va fi tolerată!”. Păi cum rămâne cu tolerantul spirit francez şi cu macronitarea Europei?

Urmărim cu atenţie ce se întâmplă la Bruxelles. De azi, oare se  activează ONU, Comisia LIBE din PE și Comisia Europeană însăși, pe motiv de gazare a protestatarilor paşnici, sau o dau cotită pe la Ploieşti?

Nicio ambasadă nu şi-a scos încă pe geam îngrijorarea, pe care să o fâlfâie precum un cearşaf oltenesc.

Europa dublelor măsuri îşi arată colţii. Semn că e pregătită să demareze în trombă cu două viteze. Noi privim la Lună şi la vandalii noii ere digitale, pe care mancurţii sistemelor bipolare îi consideră rezistenţi.

Niciun intelectual francez nu a dus sudalma la rang de virtute. Unităţile de măsură sunt măsluite, dar la noi n-are cine să dea neguţătorilor de iluzii peste bot. Cu mălini sau prune din sticle. Şi când te gândeşti că ne paşte un pui de Macron… ”, își încheie comentariul Marius Ghilezan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *