Skip to content
Politică

Marius Pașcan (PMP), despre modificarea Codului administrativ: PSD-ALDE au tras un glonț politic în tâmpla statului român

mariuspascan.ro
" "

Deputatul PMP Marius Pașcan critică în termeni duri modificările făcute de Guvern la Codul administrativ. În ședința de miercuri, Executivul a adoptat o prevedere care dă posibilitatea folosirii limbii minorităților naționale și în localitățile în care ponderea acestora este mai mică de 20%., scrie b1.ro.

Într-un mesaj publicat pe Facebook, Pașcan califică măsura luată de Guvern drept ”un glonț politic în tâmpla statului român”. Reprezentantul PMP a anunțat că el și colegii lui vor sesiza Avocatul Poporului în acest caz.

" "
" "

Un glonț politic în tâmpla statului român…

A reușit ieri, doamna Veo, să le satisfacă hatârul prin OUG care elimină pragul de 20% pentru«dublarea» limbii oficiale a statului român în relațiile cu autoritățile. Astfel, printr-o combinație politică la nivelul autorităților publice locale, e liber să fie utilizată limba unei minorități chiar acolo unde procentul acesteia poate fi de doar 1 la sută. Se oficializează, practic, cel puțin o a doua limbă oficială în România iar acesta este un pas concret către federalizarea statului național! Dar astfel de strategii complexe ale udemerimii, cu bătaie pe termen lung, nu are cum să le priceapă intelectul doamnei Veo sau al altor impostori sfertodocți care-i țin trena.

Vom sesiza Instituția avocatul poporului în această privință. PSD-ALDE au tras un glonț politic în tâmpla statului român!”, a scris Marius Pașcan pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *