Marţi începe perioada de depunere la birourile electorale a candidaturilor pentru alegerile locale

Biroul Electoral Central
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Partidele politice, alianţele, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi candidaţii independenţi vor putea, începând de marţi până pe 30 aprilie, ora 23,59, să depună la birourile electorale candidaturile pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din 9 iunie.

De asemenea, marţi începe perioada de înregistrare a alianţelor electorale la alegerile locale.

Potrivit unei hotărâri a BEC, în vederea înregistrării propunerilor de candidaţi pentru primar, primar general, consiliul local, Consiliul General al Municipiului Bucureşti, preşedinte al consiliului judeţean, consiliul judeţean, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice şi alianţele electorale vor depune la biroul electoral de circumscripţie competent, până cel târziu în data de 30 aprilie 2024, ora 23,59, dosarele care cuprind: lista de candidaţi, lista de susţinători pentru fiecare candidat, copie după actul de identitate, declaraţie de acceptare a candidaturii, declaraţie de avere şi de interese, declaraţie pe proprie răspundere că nu a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Candidaţii vor putea renunţa la candidatură până la data rămânerii definitive a candidaturilor.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: