Prezent la București, la conferința ROMANIAN BUSINESS & INVESTMENT ROUND TABLE, Martin Schulz, politician german și fost președinte al Parlamentului European a vorbit despre prosperitatea și creșterea Uniunii Europene subliniind că liderii unor națiuni care îndeamnă oamenii din țara lor să își păstreze suveranitatea în afara UE nu fac altceva decât să le spună oamenilor, „un basm al secolului 21”. De asemenea, Schulz a vorbit despre situația din Ucraina, referindu-se , în special la afirmația președintelui Macron că ar putea trimite trupe: “Nu sunt de acord să trimitem soldați”, a spus Martin Schulz.
Martin Schulz a fost întrebat de ce este atât de dificil să integrezi aceste țări foarte mici din Balcanii de Vest, care nu vor costa prea mult în ceea ce privește resursele UE, iar de partea cealalată avem Ucraina, care este mult mai mare iar costurile sunt mari.
” Implicația extinderii Uniunii Europene, la Ucraina, face să vorbim despre un alt tip de uniune, “o uniune de cercuri concentrice”, o uniune politică pe care o avem în acest moment”, a afirmat Schulz.
“Avem nevoie de Statele Unite ale Europei(…).De ce toate aceste țări vor să adere la Uniunea Europeană? Nu numai pentru că împărtășesc valorile, pentru că vor să aibă și un profit de pe cea mai mare și mai de succes piață unică din lume, dar nu poți continua să exerciți guvernarea în un mod pe care vreau să-l compar. Imaginați-vă că Statele Unite ale Americii nu ar avea un președinte, ci un consiliu de 50 de guvernatori care guvernează Statele Unite ale Americii pe principiul unanimității.
Aceasta este realitatea Uniunii Europene și a cercurilor concentrice, a extinderilor. Acestea sunt soluții pentru a evita problemele principale.Suntem pregătiți să renunțăm la suveranitatea națională și să transferăm o parte din suveranitatea noastră la nivel transnațional? Pentru că știm, atunci suntem mai bine protejați și mai puternici decât să ne menținem cu acest “ basm” ca suveranitatea națională ne protejează mai mult.
Acesta este basmul secolului 21. (…). Cred că, la final, liderii din Europa trebuie să fie curajoși și să spună poporului lor: ascultați, trebuie să transferăm suveranitatea națională la nivel transnațional.
Aceasta este opinia mea. Dacă ești de acord, urmează-mă. Dacă nu sunteți de acord, voteaza pentru un alt partid. Dar apoi depinde de tine. Este o decizie a oamenilor.
De ce insist atât de mult pe asta? Voi da un exemplu. După al Doilea Război Mondial, la cinci ani după Auschwitz, la cinci ani după victoria împotriva regimului hitlerist, Germania a devenit membră a Comunității Europene (n.r.8 aprilie 1951 – Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului). A devenit membru cu drepturi depline, la cinci ani de la sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial, cu toate aceste crime comise in Belgia, in Olanda, in Luxemburg, in Italia, in Franta.
Statele care au suferit cea mai mare parte a ocupatiei si a crimelor germane, au convenit, la cinci ani după încheierea războiului mondial, ca Germania să devină membru al comunității lor. Și noi, în Germania, suntem astăzi entuziasmați de asta.
Privind în urmă, a fost un miracol
Oamenii din aceste țări, născuți la granița de vest cu Germania cu Țările de Jos și cu Belgia care trăiesc în triunghiul dintre Maastricht, Liege și Aachen au spus “da”. Oamenii de cealaltă parte a graniței erau împotrivă. Ei spuneau: ce, nemții ăștia însângerați, acum cinci ani, au venit, au distrus totul, mi-au ucis vecinul, iar acum ar trebui să fiu de acord sa fie la același nivel ca noi, un membru cu drepturi depline? Suntem împotrivă!
Recent, Macron a vorbit despre trimiterea de trupe în Ucraina. Aceasta propunere ar putea fi pe ordinea de zi la un moment dat? Aceasta este direcția în care ar trebui să meargă Europa?
„Cancelarul german este absolut în concordanță cu ceilalți lideri ai Uniunii Europene că există cel puțin un sprijin necondiționat pentru Ucraina. Germania investește bani uriași. Suntem în spatele Statelor Unite ale Americii, al doilea stat donator de bani. Și pentru a clarifica un lucru, suntem întotdeauna criticați ( n.r. Germania) că nu livrăm arme suficient de repede, poate, dar inițiativa cehă (…) este finanțată în proporție de 40% din Germania. Deci, fără bani, nici măcar Cehia nu poate cumpăra arme.
“Nu sunt de acord să trimitem soldați”
Așa că sprijinim Ucraina și cred că ar trebui să clarificăm că rușii nu ar trebui să reușească. Trebuie să-i oprim. Dar nu sunt de acord să trimitem soldați. Trebuie să sprijinim Ucraina. Trebuie să evitam ca rușii cu ofensiva de primăvară sau ofensiva de vară să poată recâștiga ceea ce au pierdut.“Cel puțin până la jumătatea lui 2025, cred că Rusia va eșua economic”
“Dar sentimentul meu este să mă uit la cifre si (…) este și o chestiune economică. Dacă sancțiunile și opțiunile pe care le mai avem, mai ales despre banii ruși din afara Rusiei, sunt folosite într-un mod eficient, cred că, mai devreme sau mai târziu, în anul 2024, cel puțin până la jumătatea lui 2025, cred că Rusia va eșua economic”.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News