PSnews

Recent

Martor în dosarul lui Dragnea: Îmi e frică de el pentru că e un om foarte puternic

ziuaveche.ro

Unul dintre martorii din dosarul în care liderul PSD, Liviu Dragnea, este acuzat de instigare la abuz în serviciu şi instigare la fals intelectual, dezvăluie o serie de noi detalii explozive.

Astfel, Anisa Stoica a acordat un interviu pentru liberinteleorman.ro în care a vorbit despre cum l-a cunoscut pe Liviu Dragnea, cum a ajuns să lucreze la PSD Teleorman, să fie plătită de Protecția Copilului Teleorman, dar și despre presiunile la care a fost supusă în această perioadă.

Ea a declarat că l-a cunoscut pe Liviu Dragnea la câteva luni după ce a început să scrie în presa locală, la un eveniment al PSD la Camera Deputaților. Chiar Adriana Botorogeanu le-a făcut cunoștință.

”Cât am lucrat pentru Direcție, mă simțeam mereu a nimănui. În sensul că nu aveam birou, stăteam ca aurolacul în biroul cui pleca prin concediu. Mă rog, acolo am făcut lucruri care nu erau în fișa postului meu. De pildă, m-am ocupat de dosarele ISU. Nu aveam nici pregătirea necesară pentru așa ceva. Doamna de la audit mereu îmi spunea că nu trebuie să fac eu asta, pentru că nu intra în atribuțiile mele. Dar mi se arăta apoi fișa postului, iar în ultimul punct al ei era un paragraf care spunea: “Faci ce-ți spune șeful!” Eu, dacă șeful voia să mă arunc de pe bloc, trebuia să fac asta. Și mă certam mereu cu șeful meu de acolo.

Aveam un coleg care ținea mereu să-mi amintească faptul că pe mine mă urăște toată lumea în Direcția aia. Și îl întrebam de ce. Și-mi zicea: “Pentru că vii de lângă Dragnea!”. Am observant lucrul ăsta și la instanță că se tot spunea că sunt protejată. N-am fost niciodată protejată. Cât am fost acolo la PSD am fost jignită, am fost umilită, am fost dată afară din sediul PSD. Am lucrat ca un sclav pe plantație. Și asta i s-a întâmplat și Adrianei. Iar relația cu Direcția s-a stricat în clipa în care m-au tot chemat să semnez acte care nu-mi aparțineau. De pildă, erau unele deja făcute și trebuia să îmi pun și eu semnătura. Și am semnat de două ori, apoi intenționat mi-am luat concediu. M-au chemat din concediu apoi să semnez condica. Au insistat, deși eu le-am spus că nu vreau să vin. Și până la urmă, m-am dus și am semnat, după ce au insistat cu telefoane și amenințări, și cu Jeni Dumitru în spatele meu am semnat. La DNA m-au întrebat: “Păi ați semnat condicile. Cum n-ați fost la serviciu?” Și i-am răspuns: “Păi le-am semnat alaltăieri!””, a povestit femeia.

Mai mult, chestionată dacă se consideră victima lui Liviu Dragnea, ea a răspuns: ”Nu. A fost doar vina mea, eu nu m-am gândit că situația are caracter penal. Pur și simplu, nu am știut și îmi e rușine că nu am știut. Încerc să păstrez o atitudine pozitivă față de Dragnea, chiar dacă uneori mi-e foarte greu, dar nu vreau să am resentimente. Eu mă bucur de procesul ăsta, pentru că așa simt că mă eliberez de Dragnea și de trecut. Vreau să-mi ispășesc fapta, pentru că așa simt că-mi pot ușura sufletul. Dacă o să rămân în libertate, o să-mi văd de copil și o să-mi dezvolt proiectele culturale. Orice ar fi, nu mai vreau să știu, după experiența asta, că există politică pe lume”.

Întrebată dacă îi e frică de Dragnea, Stoica a răspuns: ”Atunci, când lucram pentru el, îmi era frică de el, pentru că era un om foarte sever. Acum îmi e frică de el, pentru că e un om foarte puternic…”.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi