Mărturii șocante din dosarul Sf. Pantelimon: O doctoriță „venea să verifice starea pacientului, să vadă dacă a murit”

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Informații șocante din dosarul doctorițelor de la Spitalul Pantelimon. Mărturii din ancheta penală arată că exista, în paralel cu medicii care micșorau dozele de noradrenalină, o rețea de asistenți care suplimenta medicamentele direct în perfuzie ca să-i salveze pe pacienți. Asistenții care au dat declarații la parchet povestesc despre cinismul medicilor arestați care, în unele cazuri, rămâneau lângă patul pacientului căruia îi reduseseră doza până se asigurau că acesta a intrat în stop cardiorespirator.

Potrivit procurorilor, exista o practică a celor două doctorițe să-i îndemne pe asistenți să treacă o cantitate de tratament în foile de observație, dar în injectomat era o cantitate mult mai mică.

„Inculpata, după ce făcea aceste modificări, venea periodic să controleze starea pacientului, să vadă dacă acesta a decedat”, este mărturia unei asistente de la Sf. Pantelimon, care se regăsește în referatul procurorilor pentru arestarea preventivă a celor două doctorițe.

„La schimbarea de tură, în funcție de persoana care prelua tura, dacă asistentul medical avea sau nu încredere în acea persoană, transmitea faptul că, deși pe injectomat rata de noradrenalină era 1, iar tensiunea pacientului stabilă, acesta avea noradrenalină și în perfuzie”, mai spune martora.

Potrivit digi24, în referat se mai arată că „inculpata a intrat pe salonul asistentului, a inspectat toți pacienții, iar martorul a văzut-o când a încărcat o seringă de 50 ml numai cu ser fiziologic, apoi a venit lângă patul pacientului unde se afla martorul și l-a dat pe martor la o parte, a scos seringa în care mai era noradrenalină și a înlocuit-o cu cea care conținea numai ser fiziologic”.

„Pacientului i s-a prăbușit imediat tensiunea iar pulsul i-a ajuns la 0. intrând în stop cardio-respirator”, mai spun anchetatorii.

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: