Skip to content
Politică

Cel mai grav atentat după 11 Septembrie: Empire State Building și-a stins luminile, în semn de omagiu

" "

Un american suspectat de a fi simpatizant al grupării Statul Islamic (SI) a comis duminică în Statele Unite cel mai grav atentat „terorist” după 11 Septembrie 2001, soldat cu cel puțin 50 de morți într-un club de noapte gay din Florida.

Atacatorul din orașul Orlando, care a fost ucis de poliție, a fost identificat de FBI sub numele Omar Seddique Mateen, un american de origine afgană în vârstă de 29 de ani. Poliția federală, care a deschis o anchetă pentru „terorism”, suspectează serios că el a jurat „credință” SI într-un apel la serviciile de urgență 911 înainte de masacru.

Unul dintre supraviețuitorii cel mai sângeros atac armat din istoria SUA a descris scene de „haos” și de oroare. La câteva ore după acest măcel care a provocat o undă de șoc internațională, poliția din California a anunțat că un alt atac vizând homosexuali a fost evitat duminică la Los Angeles cu ocazia Gay Pride.

Atacul armat, însoțit de o luare de ostatici de câteva ore în cursul nopții, a făcut cel puțin 50 de morți și 53 de răniți. Schimbul de focuri s-a încheiat cu uciderea atacatorului de către poliția de elită SWAT.

Președintele american, Barack Obama, a condamnat „un act de teroare și de ură” și a ordonat ca drapelele să fie coborâte în bernă pe toate clădirile federale.

Clădirea Empire State Building și-a stins luminile duminică seară la New York, în omagiu victimelor masacrului de la Orlando, cum a mai făcut în noiembrie pentru cele de la Paris și în martie pentru cele de la Bruxelles. Iar antena de pe One World Trade Center a fost luminată în culorile curcubeului, scrie romaniatv.net.

.

 

.

 

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *