Skip to content
Politică

Mașini cu numere de România incendiate în Italia. Reacția MAE

" "

Cinci mașini cu număr de înmatriculare românesc au fost incendiate pe o stradă din capitala Italiei. Autoturismele, care erau parcate pe strada San Fili, au fost incendiate, fiind distruse în totalitate, iar în zonă era staţionată şi o maşină cu număr italian, dar vehiculul nu a fost incendiat.

În acest context, prin intermediul unui comunicat de presă MAE transmite că urmărește cu deosebită atenție cazul, fiind în așteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților locale.

" "
" "

Totodată, MAE transmite că „nu este pentru prima oară când are loc un astfel de episod în perimetrul capitalei italiene în care autovehicule cu numere de înregistrare românești sunt incendiate, aceasta inducând suspiciunea că asemenea acte ar putea avea și motivații de natură xenofobă”.

„Ministerul Afacerilor Externe, prin Ambasada României la Roma, urmărește cu deosebită atenție cazul, fiind în așteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților locale.

Ministerul Afacerilor Externe constată că nu este pentru prima oară când are loc un astfel de episod în perimetrul capitalei italiene în care autovehicule cu numere de înregistrare românești sunt incendiate, aceasta inducând suspiciunea că asemenea acte ar putea avea și motivații de natură xenofobă.

Pe acest fond, Ministerul Afacerilor Externe exprimă așteptarea ca autoritățile locale să investigheze cu maximă seriozitate incidentul produs în dimineața zilei de 1 martie 2015, inclusiv sub aspectul săvârșirii unei fapte cu motivații xenofobe.”, se arată în comunicatul MAE.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *