Măsuri anunțate de TiKTok împotriva dezinformării în România, înaintea alegerilor

sursa foto: freepik

TikTok a făcut publice măsurile luate până acum pentru protejarea platformei și a utilizatorilor de fake news, în contextul celui de-al doilea scrutin prezidențial din România, care va avea loc duminică, 18 mai.

TikTok a anunțat, vineri, că a eliminat peste 7.300 de materiale în perioada 28 aprilie – 12 mai, pentru încălcarea politicilor privind dezinformarea, integritatea electorală și conținutul generat de inteligența artificială. Peste 93% au fost șterse înainte de a fi raportate, anunță compania.

„Continuăm, de asemenea, să monitorizăm și să acționăm împotriva comportamentului neautentic, eliminând în același timp conținutul care încalcă Regulile Comunității noastre. Ca parte a acestor eforturi:

1. În perioada 28 aprilie – 12 mai, am eliminat peste 7.300 de materiale pentru încălcarea politicilor noastre privind integritatea civică și electorală, dezinformarea și conținutul generat de AI. Am eliminat peste 93% din acest conținut înainte să fie raportat.

2. În perioada 28 aprilie – 12 mai, am prevenit proactiv peste 4.700.000 de aprecieri false și peste 2.400.000 de cereri de urmărire false și am blocat crearea a peste 7.900 de conturi spam în România. De asemenea, am eliminat peste 14.000 de conturi false, peste 1.300.000 de aprecieri false și peste 395.000 de urmăritori falși.

3. În perioada 23 aprilie – 14 mai, am eliminat 139 de conturi care imitau candidați la alegerile din România și oficiali deja aleși”, a transmis TikTok.

Centrul electoral TikTok

TikTok a lansat un Centru Electoral dedicat alegerilor din România, la recomandarea Comisiei Europene. Rețeaua socială a fost implicată în peste 200 de alegeri în ultimii cinci ani.

În contextul apropiatei runde electorale, compania își intensifică eforturile pentru a menține un spațiu digital sigur și bine informat, anunță TikTok într-un comunicat.

„În perioadele electorale, TikTok lucrează continuu pentru a proteja platforma și pentru a menține un spațiu civilizat, în care utilizatorii se pot exprima liber și pot construi comunități,” transmite rețeaua socială chinezească.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: