La New York a început deja numărătoarea inversă pentru Revelion. Organizatorii pun la punct ultimele detalii pentru ca noaptea dintre ani să fie și de această dată memorabilă.
Celebra piață din inima metropolei se pregătește să primească zeci de mii de petrecăreți. În ultima vreme, acolo au fost proteste ample pe fondul războiului dintre Israel și Hamas, așa că autoritățile au luat măsuri sporite de securitate, pentru ca distracția să nu fie întreruptă. Times Square, „kilometrul zero” al New York-ului, este gata să întâmpine Noul An. Grandioasa petrecere a fost pregătită în cele mai mici detalii. Se anunță concerte cu zeci de vedete.
Ca în fiecare an, acest loc legendar se va umple și de milioane de confetti. Cum cere tradiția, pe hârtiuțele multicolore sunt scrise dorințe pentru noul an, și au fost adunate la „Zidul dorințelor”, un panou special, pus de câteva săptămâni tot în Times Square.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News