Prin investiții publice fără precedent și măsurile sociale implementate de Guvernul Marcel Ciolacu, România este în fruntea clasamentului european al avansului economic. Majorarea salariului mediu net la peste 1.000 de euro are un efect direct prin creșterea nivelului de trai al populației. Acest lucru a dus și la o inversare a fenomenului migrației, numărul românilor care aleg să se întoarcă acasă din Occident fiind mai mare decât cel al persoanelor care aleg să meargă să lucreze și să trăiască în străinătate.
Zeci de mii de români se întorc acasă
Italia este țara cu cei mai mulți rezidenți de naționalitate română – peste un milion. Potrivit statisticilor oficiale, centralizate de ghidul „Tutti Italia”, numărul lor a scăzut însă, în trei ani, cu peste 60.000 – câți populează, de pildă, un oraș precum Târgoviște. Datele mai arată faptul că, raportat la 2022, anul trecut reducerea numărului de români rezidenți în Peninsulă a fost de 18%, iar în momentul de față, 25-30% dintre cei aflați în această țară iau în calcul revenirea în țară.
Acest fenomen este confirmat și de scăderea sumelor trimise de români în țară. Statisticile Băncii Naționale a Italiei arată că dacă în 2021 suma se ridica la 563 de milioane de euro, anul trecut a scăzut la aproape 449 de milioane de euro.
Același fenomen al migrației negative este înregistrat și în Spania, a doua țară de destinație a românilor. În plus, potrivit unui sondaj realizat pe Grupul românilor întorși acasă de pe rețeaua de socializare Facebook, cele două țări amintite sunt depășite net de Marea Britanie în ceea ce privește numărul celor care au revenit în țară sau intenționează să o facă. În Regatul Unit, ponderea acestora este de 51%.
Un alt reper este oferit de Autoritatea Națională pentru Protecția Copiilor (ANPDCA). Potrivit ultimelor date Potrivit datelor Autorității Naționale pentru Protecția Copilului, numărul copiilor cu părinți plecați la muncă în străinătate a scăzut.
„În 2017 erau 95.000 de copii cu unul sau doi părinți plecați în străinătate, în 2020 erau 70.000, iar acum la ultima statistică, 65.000. Foarte multe familii s-au întors în România, au văzut că pot să își câștige existența și aici”, a declarat Rareș Achiriloaie, președintele ANPDCA. Potrivit datelor Autorității Protecției Copilului, numărul familiilor plecate în străinătate a scăzut cu 15% în 2023 față de 2021.
De ce revin românii acasă
Avansul economic al României prin investițiile publice fără precedent ale Guvernului condus de Marcel Ciolacu s-a reflectat și în majorarea salariilor, care au avut un ritm dublu față de rata inflației.
Începând cu 1 octombrie 2023, salariul minim brut a crescut la 3.300, iar Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că de la 1 iulie va exista o nouă majorare de 400 de lei, până la 3.700 lei. Măsura este un pas important către adoptarea salariului minim european, obiectiv pe care Guvernul PSD și-a asumat, politic, că-l va introduce de la 1 ianuarie 2025. Pentru a face acest pas, salariul minim trebuie să fie echivalentul a 50% din salariul mediu în plată. În luna aprilie 2024, câștigul salarial mediu net a fost 5.217 lei, cu 14,3% mai mare față de aceeași lună a anului trecut.
Astfel, românii din Diaspora găsesc acum acasă salarii aliniate cu cele de afară, mai ales în domeniile tehnice, unde e nevoie de personal calificat. IT-iștii, contabilii, personalul specializat în resurse umane, specialiștii în construcții, sunt la mare căutare, iar salariile sunt similare cu cele din străinătate.
În plus, prin politicile sociale implementate de PSD, s-au înregistrat progrese și în ceea ce privește valoarea salariului din perspectiva parității de cumpărare. Măsurile-cheie precum limitarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază și plafonarea facturilor la energie, au temperat creșterile de prețuri la aceste produse și servicii, care dețin o cotă importantă din cheltuielile zilnice ale românilor.
Conform datelor Eurostat, consumul mediu pe cap de locuitor din România a atins 89% din media europeană, țara noastră depășind Spania, Portugalia, Grecia, Turcia, precum și toate celelalte țări din Europa de Est, cu excepția Lituaniei. Înregistrând un avans de 4 procente față de 2022, România are a doua cea mai mare creștere din Europa, cu o creștere de 6%, fiind devansată doar de Turcia.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News