Matteo Salvini, ministrul de Interne al Italiei, vicepremier și lider Lega, a ajuns marţi în România, pentru a se întâlni cu ministrul de Interne Carmen Dan şi cu viceprim-ministrul Ana Birchall.
Salvini și-a anunțat vizita și pe pagina sa oficială de Facebook.
„Voi fi în vizită câteva ore în România, unde voi lucra cu miniștrii lor privind imigrația, Securitatea, Europa şi locul de muncă şi unde voi întâlni câțiva antreprenori italieni. Cine se oprește este pierdut!”.
Acesta a postat câteva fotografii în care se vede că imediat ce a ajuns la aeroport a fost întâmpinat de ambasadorul italian și de ministrul Carmen Dan, pe care le puteți vedea mai jos:
De asemenea, liderul Lega a spus și că are în vedere să devină candidat la președinția Comisiei Europene în cazul victoriei unei coaliții suveraniste la viitoarele alegeri europarlamentare, din mai 2019.
Pozițiile sale nu sunt împărtășite de președintele României, Klaus Iohannis, care a declarat mereu că sprijină pe deplin proiectul european, iar această discrepanță între cei doi oameni politici se observă prin faptul că Salvini s-a remarcat prin critici foarte aspre la adresa actualei Comisii Europene și a politicilor privind migrația.
România este o etapă dintr-un șir de vizite externe în care liderul Lega încearcă să găsească aliați pentru pozițiile extreme ale grupării fondate la nivel european cu Marine Le Pen, informează Gazetaromânească.com
Săptămâna trecută, vicepremierul italian a fost la Moscova, unde a declarat că se simte „ca acasă”, spre deosebire de anumite țări din Uniunea Europeană. Salvini a mai anunțat că Italia nu va sprijini prelungirea sancțiunilor economice instituite de Uniunea Europeană împotriva Rusiei