Skip to content
Societate

Mazăre cere instanței supreme să fie pus în libertate: Am fost adus din Madagascar înainte de alegeri ca să fiu prezentat ca un trofeu

reporterntv.ro

Radu Mazăre, condamnat la 9 ani de închisoare în dosarul retrocedării ilegale de plaje, a susținut joi, în fața magistraților instanței supreme, că extrădarea sa din Madagascar a fost făcută înainte de alegeri pentru a putea fi „prezentat ca un trofeu”, iar înainte de a fi adus în țară s-au făcut presiuni zilnice asupra lui. Fostul primar al Constanței cere să fie pus în libertate și contextă procedura de extrădare.

Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) judecă o contestație în anulare formulată de fostul edil al Constanței în dosarul în care a fost condamnat la nouă ani de închisoare cu executare.
Sigur că numele meu este și notoriu, și controversat. De-a lungul carierei m-am și fălit, dar m-am străduit să fac lucruri bune și să îi ajut pe cei mai mulți. Aducerea mea s-a făcut datorită numelui meu. Am fost adus înainte de alegeri pentru a fi prezentat ca un trofeu. Acolo fiind, s-au făcut presiuni în fiecare zi asupra mea pentru a semna că sunt de acord să renunț la legea din Madagascar”, a susținut Radu Mazăre în fața instanței.
Avocatul fostului primar, Mihai Drăgan, a vorbit despre „telejustiție” și a cerut ca ședința să fie nepublică, însă judecătorul a respins această solicitare.
Apărătorul a susținut că autoritățile din Madagascar consideră că extrădarea lui Mazăre a fost nelegală, solicitând ca procedura să fie reluată, prin repatrierea lui Radu Mazăre.
Procurorul de caz a spus, pe de altă parte, că o asemenea cerere nu are legătură cu contestația în anulare depusă de Mazăre.
Este o mutare care nu poate fi circumscrisă actualei cauze”, a subliniat reprezentantul Ministerului Public.
Judecătorul a decis respingerea cererii avocatului lui Radu Mazăre ce vizează extrădarea lui Mazăre în Madagascar. În schimb, magistratul va decide dacă va admite sau nu contestația în anulare depusă de Radu Mazăre.
Radu Mazăre a fost extrădat în mai 2019 pentru a-și ispăși pedeapsa de nouă ani de închisoare primită în dosarul retrocedărilor ilegale.
Judecătorii instanţei supreme l-au condamnat definitiv, în 8 februarie 2019, la nouă ani de închisoare cu executare pe fostul primar al Constanţei. Radu Mazăre execută pedeapsa la Penitenciarul Rahova. În același dosar au fost condamnați și Nicuşor Constantinescu, Cristian Borcea şi Dragoş Săvulescu.
În prezent, Radu Mazăre mai este judecat într-un alt dosar, cel al Campusului Social „Henri Coandă”. Emilian Schwartzenberg, Alexandru Mazăre (fratele lui Radu Mazăre) și Avraham Morgenstern sunt și ei inculpați în acest caz.
Totodată, pe rolul instanțelor se află și cazul Polaris, în care Mazăre este judecat pentru că a luat mită peste șapte milioane de euro de la omul de afaceri Sorin Strutinsky pentru a-i asigura acestuia din urmă câștigarea unor licitații organizate de Primăria Constanța.
Un alt dosar ce îl vizează pe fostul edil al Constanței este cel în care este judecat pentru abuz în serviciu privind vânzarea unor terenuri din Mamaia la preţuri subevaluate. În același dosar, în fața judecătorilor a ajuns și Sorina Gina Hortolomei Moscu, la data faptelor reprezentant al societăţilor comerciale SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, acuzată pentru săvârşirea a două infracţiuni de spălare a banilor.
În faza de urmărire penală se află dosarul „Riviera Residence”, în care procurorii DNA fac cercetări cu privire la faptul că Radu Mazăre și alte persoane din Primăria Constanța au emis ilegal autorizaţia de construire a Riviera Residences, imobil situat pe plaja Mamaia, scrie Hotnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *