Primarul Constanței, Radu Mazăre, îl critică dur pe șeful PNL, Klaus Iohannis, pentru plângerea făcută lui Liviu Dragnea, la DNA, acuzându-l pe acesta că nu are coloană vertebrală. În plus, Mazăre a vorbit și de ce va face dacă Victor Ponta nu ajunge președinte al României.
„L-aţi văzut pe neamţul ăsta. Nici nu s-a aşezat bine în funcţia de preşedinte şi a făcut plângere penală. Păi, eu ce să înţeleg, dacă cumva ajunge preşedinte, numai astea o să facă. El nici nu a ajuns acolo. Al dracu, tace.
Ce deştept e când tace. Tace şi face plângere. Vai, ce coloană vertebrală are! L-a adus Antonescu pe lângă el, l-a plimbat şi după aia l-a manglit pe Antonescu, l-a dat afară pe Antonescu şi a rămas neamţul care are coloană vertebrală”, a afirmat Radu Mazăre, primarul Constanței, vineri, la conferința de validare a lui VIctor Ponta.
Radu Mazăre le-a spus membrilor PSD Constanţa că dacă nu iese Victor Ponta preşedinte oamenii vor trăi cu teamă în suflet şi că el nu mai stă.
„Dacă nu iese Ponta, vom trăi în aceeaşi ţară şi vom trăi în acelaşi mod de a pune problema şi cu aceeaşi teamă în suflet. Eu unul am declarat-o public şi o spun şi acum, dacă nu iese Ponta şi nu se schimbă modul de a vedea lucrurile, sănătate, nu mai stau. Nu mai stau pentru că nu mai am satisfacţii, nu mai stau pentru că nu văd de ce trebuie să stau patru zile pe săptămână cu avocaţii. Am şedinţă dimineaţă cu avocaţii, am şedinţă la prânz cu avocaţii”, a declarat Mazăre vineri, potrivit mediafax.ro.
El a spus că Traian Băsescu a creat un regim mai rău ca pe vremea lui Nicolae Ceauşescu şi că în prezent funcţionarii publici se tem să semneze orice act şi orice faptă pe care o fac le este frică să nu fie interpretată împotriva lor.
Mazăre a spus că, după ce şi Arhiepiscopul Tomisului a ajuns să fie cercetat de DNA, “pe Dumnezeu trebuie să-l mai ancheteze”, precizând că orice poate fi ridicat de pe stradă.
„Poate să te ia cu mascaţii de la masă, cum m-a luat pe mine acum cinci luni de zile pe motiv de urgenţă şi timp de cinci luni de zile în dosarul meu să nu facă niciun act procurorii”, a afirmat Mazăre.
El a continuat cu o înjurătură dură, după care a reluat: „Când m-ai luat cu mascaţi şi ai zis că e urgenţă, că de-aia m-ai adus la DNA, că era stare de urgenţă, după aia trec cinci luni de zile fără ca tu să faci o hârtie. De asta trebuie să-l votăm pe Ponta, ca să trăim într-o ţară normală”, a mai explicat Radu Mazăre.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News