Skip to content
Politică Sport

Meciul Simonei cu Tomljanovic, întrerupt de ploaie pe linia dreaptă

Meciul Simonei Halep din turul al doilea la Cincinnati cu Alja Tomljanovic a fost oprit târziu în seară de către o nouă rundă de ploaie, la scorul de 4-6, 6-3, 4-3 pentru Simona. Pauza n-o ajută pe Simona, care revenise în meci și forța un nou break, ea conducând cu 30-15 pe serviciul advers, când ploaia a oprit meciul, aproape de ora 23:00, ora locală.

Simona s-a resimțit în urma eforturilor mari depuse săptămâna trecută, la Montreal, unde a câștigat titlul. Ea a acuzat dureri la spate, care au afectat-o la serviciu, ea făcând 9 duble greșeli. 

Dar după pierderea setului întâi, ea a intrat treptat în meci, și-a redus masiv erorile neforțate și a îmbunătățit reverul, câștigând setul al doilea, în ciuda jocului agresiv al Aljei. De altfel, australianca de origine croată a presupus o schimbare de tipar față de oponentele Simonei de la Montreal, cu un serviciu puternic și mingi lovite strașnic de pe baseline. Asta, plus erorile celor două sau diversele pauze au făcut ca meciul să nu aibă neapărat un ritm fluent.

Ambele au avut de suferit pentru pierderea ritmului în decisiv. Tomljanovic a luat un off-court medical timeout între setul doi și trei, iar pauza lungă a scos-o din mână pe Simona, care avea ascendentul în acel moment. Simona a acuzat, la rându-i, dureri la spate, iar când meciul s-a reluat, ea și-a pierdut de două ori la rând serviciul, Tomljanovic desprinzându-se la 3-0. 

A venit rândul Simonei să ceară intervenția trainerului, care s-a petrecut de asemenea la vestiare; la revenire, Simona a câștigat două game-uri consecutive la zero. Ea a recuperat ambele breakuri și părea bine poziționată pentru încă unul, părând că poate grăbi închiderea meciului, când ploaia, care întârziase deja programul zilei, l-a și oprit într-un final.

Așa însă, ea va trebui să revină în sesiunea de zi de joi – nu înainte de ora 20:00, ora României – ca să termine meciul. Apoi, dacă va învinge, se va revedea pentru a doua săptămână la rând cu Ashleigh Barty, pe care a învins-o la Montreal în semifinale. Meciul acesta se va juca în jurul orei 4.00, ora României, în dimineața de vineri.

E al doilea turneu la rând pe care Simona îl începe astfel, cu un meci împins spre a fi terminat în programul zilei următoare. Rămâne de văzut cum va gestiona Simona, vădit obosită azi, continuarea turneului. E de așteptat că ea va căuta să avanseze în turneu în același timp în care își va proteja forțele și va mări ritmul odată ce se va ajusta la condiții și va ajunge în fazele superioare.

Citește mai mult: treizecizero.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *