Ștefan Luchian, medic primar chirurgie plastică, care nu mai profesează în România, însă speră să se întoarcă acasă,a explicat printr-un mesaj postat pe Facebook chinurile pacienților care au suferit arsuri. Tânărul medic a aflat despre tragedia din Colectiv prin intermediul presei și a revenit cu un mesaj pe rețeaua de socializare pentru a lămuri cât de grave sunt arsurile suferite de pacienți și cât de neputincioși sunt aceștia în astfel de situații:
„Nu cunosc o cruditate mai mare decat sa mori in flacari.
Mi-am petrecut toata dupa amiaza citind reactii despre tragedia din Bucuresti. Reactii laice, reactii documentate, reactii tampite. Si tot ce pot sa spun e ca lumea nu intelege exact ce inseamna sa ai o arsura extensiva.
In experienta mea de medic, am vazut arsi. Multi. Si pot spune ca este cea mai marcanta experienta pe care cineva o poate avea. Daca ai supravietuit, ceea ce urmeaza nu se poate descrie in cuvinte: luni intregi de durere, de pansamente, de operatii si apoi de sechele postcombustionale. Probabil ca de multe ori iti doresti sa fi murit initial ca sa nu mai suferi. Boala arsului are o evolutie dinamica, imprevizibla, care depinde de o sumedenie de factori si in ciuda calitatii tale medicale, uneori nu poti face nimic. Esti neputincios.
Mobilizarea generala a colegilor din Bucuresti cu care am lucrat o perioada a aratat ca noua, medicii ”spagarii”, ne pasa. A aratat ca in ciuda tuturor deficientelor din sistemul de sanatate suntem capabili sa ne mobilizam si sa oferim ingrijiri adecvate. Din acest motiv, eu ii respect si astept momentul reintegrarii in sistemul medical romanesc”, a scris medicul român Ștefan Luchian exprimându-și aprecierea pentru colegii săi din țară care fac tot posibilul pentru a salva victimele nefericitului accident de vineri seară.