Skip to content
Politică

Medic român din Franța, despre cum au fost tratate victimele din Colectiv: „Jos pălăria”

Ciprian Isacu, şef al Şectiei de arşi de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux, care a participat la eforturile de salvare a răniţilor în incendiul din clubul Colectiv, a vorbit luni, la Spitalul Elias, despre doctorii români:

„Jos pălaria pentru ceea ce am văzut, pacienţii nu ar fi fost trataţi mai bine nici în Franţa, nici în Belgia. Probabil vom mai transfera pacienţi în străinătate, pentru că i-am văzut (pe medici, n.r.) epuizaţi şi să le mai uşurăm munca”. „Nu dăm lecţii, nu dăm indicaţii. Deşi lucrez de 23 de ani cu arşii la Boreaux, mă întreb ce am fi făcut noi, dacă reprezint un centru, poate cel mai mare din sud -vestul Franţei, în faţa unei nenorociri de talia asta. O sută cincizeci este enorm. (…) Eu sunt plecat de 23 de ani din ţară, dar aici, din punct de vedere tehnic, sunt top, din punct de vedere uman, nimic de reproşat. Arsura este o patologie foarte grea şi complicată”, a spus Isacu.

El a menţionat că în Franţa costul unei zile de reanimare este de 8.500 de euro.

Totul este imprevizibil la ars. Să nu ne plimbăm cu avionul ca să facem plăcere unuia sau altuia. Fac de 23 de ani meseria şi am văzut foarte multe cazuri de arşi Să fiţi mândri că aveţi aici adevăraţi soldaţi. Nu avem nimic să-i învăţăm. Treceţi de partea cealaltă şi vedeţi cine ar fi făcut mai mult decât au făcut aceşti medici. Jos pălăria pentru doctorii de aici”, a mai spus medicul. La rândul lui secretarul de stat, Dorel Sănesc, a spus că ar trebui să se ţină cont de părearea celor care se pricep. Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a spus că în unitate nu sunt îngrijiţi în mod obişnuit pacienţi arşi, dar acum s-au mobilizat toţi medicii pentru a îi îngriji. „Am avut la dipoziţie tot ce am avut nevoie”, a mai spus medicul.

Numărul pacienţilor internaţi în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 71, dintre aceştia 14 fiind în stare critică şi şapte în stare gravă, potrivit anunţului făcut, luni seară, de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Dorel Săndesc, potrivit adevarul.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *