Medicul Gheorghe Iana: Noi suntem o ţară care cheltuieşte foarte mult, dar nu pentru prevenție

Sursa foto: X

Medicul Gheorghe Iana, doctor în medicină, afirmă că ”banalele analize” anuale, decontate prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, pot avertiza asupra unor boli cu consecinţe extrem de grave. ”Noi suntem o ţară care cheltuieşte foarte mult, dar nu pentru prevenţie şi terapie în acut, se cheltuieşte foarte mult cu statutul de asistat social, pentru că pacientul, dacă nu are prevenţie şi educaţie sanitară suficientă, pacientul acesta este cu mare risc de a deveni, după aceea, un pacient nerezolvabil şi automat intră, după aceea, în zona de suport social şi costurile sunt imense”, explică doctorul.

”Despre partea de prevenţie: practic, după 40 de ani, consider că este absolut normal să îţi faci un set de analize banale de sânge, care sunt decontate de Casă (Casa Naţională de Asigurări de Sănătate – n.r.) şi tocmai că prevenţia asta scuteşte, după aceea, foarte mulţi bani. Noi suntem o ţară care cheltuieşte foarte mult, dar nu pentru prevenţie şi terapie în acut, se cheltuieşte foarte mult cu statutul de asistat social, pentru că pacientul, dacă nu are prevenţie şi educaţie sanitară suficientă, pacientul acesta este cu mare risc de a deveni, după aceea, un pacient nerezolvabil şi automat intră, după aceea, în zona de suport social şi costurile sunt imense, undeva la 70-80 de milioane de euro pe an, sunt la noi în ţară, dacă nu mă înşel”, a declarat profesorul Gheorghe Iana, miercuri seară, la Medika Tv.
Medicul este de părere că este nevoie de campanii pentru educaţie sanitară, pentru ca pacienţii şi cei apropiaţi lor să cunoască primele semne ale accidentului vascular cerebral, pentru a se prezenta cât mai rapid la medic.
Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: