Medicul Marinescu: Epidemia de rujeolă poate repeta scenariul în cazul gripei sau altor boli, fără vaccinare adecvată

Adrian Marinescu
Sursa foto: Facebook// Antena 3

Medicul Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş, a declarat miercuri că ceea ce se întâmplă cu această epidemie de rujeolă se poate întâmpla şi cu gripa, dacă vaccinarea nu e corespunzătoare şi exemplele ar putea să continue şi cu alte boli infecţioase, din păcate, el arătând că acoperire vaccinală corespunzătoare la nivelul populaţiei ne scapă de aceste lucruri.

Adrian Marinescu, directorul medical al Institutului Matei Balş a declarat în emisiunea Proiect de ţară: România, de la Prima News, că ”România cu multă vreme în urmă, pentru că istoria legată de vaccinare este lungă, a stat foarte bine la acest capitol al vaccinării, numai că lucrurile s-au pierdut în timp şi ce a fost în pandemie a fost momentul în care am avut intensitatea cea mai mare pentru antivaccinişti”.

”Indiferent despre ce vaccin discutăm, este aceeaşi problemă, chiar dacă e un vaccin studiat, despre care ştim absolut tot sau foarte multe lucruri, se întâmplă la fel. E o consecinţă directă, ce se întâmplă cu această epidemie de rujeolă se poate întâmpla şi cu gripa, dacă vaccinarea nu e corespunzătoare şi exemplele ar putea să continue şi cu alte boli infecţioase, din păcate”, a spus medicul în contextul epidemiei de rujeolă anunţată de Ministerul Sănătăţii.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL