Skip to content
Sănătate

Medicul Virgil Musta: Nu sunt alte soluții miraculoase decât respectarea celor 3 reguli de aur – distanțarea, purtarea măștii și igiena

Facebook/Virgil Musta

Nu există soluții miraculoase pentru stoparea coronavirusului, spune medicul Virgil Musta. El adaugă că, dacă oamenii nu respectă cele 3 reguli – distanțarea, purtarea măștii și igiena – secțiile de terapie intensivă nu vor putea face față numărului mare de pacienți. Medicul mai spune că autoritățile ar trebui să fie mai ferme pentru a se asigura că aceste reguli sunt respectate.

Singura soluție cred că e să încercăm să explicăm în fiecare zi oamenilor că nu sunt alte soluții miraculoase decât respectarea celor 3 reguli de aur- distanțarea socială, purtarea măștii și igiena. Dacă nu înțelegem aceste lucruri și nu le vom respecta, degeaba încercăm să creștem capacitatea secțiilor de terapie intensivă, pentru că la un moment dat ele nu vor face față numărului mare de cazuri și de forme severe”, a spus Musta la Digi24.

" "
" "

Peste tot în lume unde au apărut măsuri de relaxare crește și numărul de cazuri, doar că diferența e că în țările care se respectă imediat se iau măsuri și oamenii, vrând-nevrând, sunt obligați să respecte regulile. La noi, multă lume nu respectă aceste reguli și poate nu suntem destul de fermi în a impune respectarea lor. Cred că acolo unde există risc major sau dovedit că există focare de cazuri, acolo trebuie oprite aceste focare. Cred că activitățile respective trebuie închise. Ați văzut în Italia, în Spania, ce măsuri drastice se iau”, a adăugat el.

Este o perioadă electorală și este dificil de a impune anumite măsuri care nu sunt populare, dar experiența ne arată că țările care au fost mai riguroase, a căror populație respectă, poate din educație, regulile trec mult mai bine peste aceste perioade de reactivare a virusului”, a mai spus medicul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *