Cel mai mare incendiu de vegetaţie care este activ în Statele Unite s-a extins marţi la peste 1.553 de kilometri pătraţi, acoperind o suprafaţă mai mare decât cea a oraşului Los Angeles, au declarat reprezentanţii Brigăzii de combatere a incendiilor din California, în timp ce mii de pompieri se luptau în continuare cu flăcările într-o zonă sălbatică la nord de Sacramento, informează Reuters.
Peste 5.500 de pompieri din California şi din alte state americane au lucrat non-stop pentru a stinge incendiul Park Fire, care arde în Valea Centrală din California, la aproximativ 145 km nord de capitala Sacramento, scrie Agerpres.
Park Fire a ajuns să afecteze o suprafaţă de 155.830 de hectare, ocupând locul al cincilea în topul celor mai mari incendii de vegetaţie din istoria Californiei, au declarat oficialii americani.
Park Fire a depăşit marţi dimensiunea pe care a avut-o Creek Fire din 2020 în comitatul Fresno, care a ars aproape 380.000 de acri, au declarat reprezentanţii pompierilor americani. Dar este încă mai mic decât cel mai mare incendiu înregistrat în acest stat, incendiul August Complex din 2020, care a devastat peste 1 milion de acri în şapte comitate din nordul Californiei. Park Fire – alimentat de iarbă uscată, tufişuri şi copaci uscaţi – se deplasează rapid, a declarat căpitanul Dan Collins de la Departamentul de silvicultură şi protecţie împotriva incendiilor din California (Cal Fire).
„Acest incendiu dispune de mult material combustibil care este receptiv la ardere şi este dificil de ajuns la el. Linia noastră de luptă împotriva flăcărilor se întinde pe 418 de kilometri, adică dimensiunea a trei lacuri Tahoe. Poate dura două-trei ore pentru a trimite personalul acolo pe un astfel de teren”, a declarat Dan Collins.
Prognozele meteorologice anunţă doar o mică şansă de furtună trecătoare marţi, a declarat Ashton Robinson Cook, meteorolog la Serviciul Naţional de Meteorologie (NWS) din Statele Unite. După aceea, nu se întrevede nicio probabilitate de precipitaţii pentru zilele următoare, iar vremea va fi caldă şi extrem de uscată, a spus el.
Temperaturile vor ajunge la 37,8 grade Celsius în cursul zilei de miercuri şi valorile maxime ar putea să se menţină în jurul acestui prag până lunea viitoare, cu o umiditate relativă care va scădea până la 7%, a adăugat meteorologul american.
Park Fire, din care doar 14% era ţinut sub control de pompieri, a determinat evacuarea a peste 4.000 de persoane şi a distrus sau a avariat peste 192 de structuri, au precizat reprezentanţii pompierilor. Nu au fost raportate deocamdată persoane rănite sau decedate.
Jeremy Hollingshead, un purtător de cuvânt al Cal Fire, a declarat că norii de fum care persistă au blocat la sol cele 41 de elicoptere folosite pentru a arunca asupra flăcărilor cantităţi mari de apă şi substanţe chimice de întârziere a incendiului.
Evacuările au inclus şi Paradise, oraşul care a fost devastat în 2018 de Camp Fire, incendiul care a provocat cele mai multe victime omeneşti în istoria statului California.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News