Skip to content
Politică

Mega-mitingul PSD toarnă gaz pe focul RĂZBOIULUI Dragnea-Firea! Află MOTIVELE EXCLUSIV SURSE

aktual24.ro

Mai vechiul război de uzură care-i are ca protagoniști pe Liviu Dragnea și Gabriela Firea e pe cale să răbufnească din nou, în condițiile în care șeful PSD se pregătește să-l ușchească din Executiv pe deținătorul portofoliului Culturii – l-am numit pe actorul George Ivașcu –, prieten la cataramă cu primărița Capitalei și unic ministru al social-democraților bucureșteni.

Potrivit surselor PSnews.roLiviu Dragnea suspectează că șefa PSD București va încerca să boicoteze pe cât posibil – împreună cu primarii fideli de la sectoare (printre care Robert Negoiță), cu PSD Ilfov și cu alți lideri nemulțumiți din sud – mult trâmbițatul mega-miting social-democrat, pe care teleormăneanul (judecat în Dosarul Bombonica și cercetat în Dosarul Tel Drum) se încăpățânează să-l regizeze la București, în mai, sub egida ”familiei tradiționale”, dar care, imagistic, se vrea atât o ”legitimare” a campaniei PSD-ALDE-UDMR de mutilare a Legilor Justiției, cât și un semnal de forță transmis Bruxelles-ului.

" "

Lupta roșie

După ce a căzut în dizgrația lui Dragnea, fiindcă a pactizat cu tabăra baronului de Giurgiu, Niculae Bădălău, în contextul rebeliunii ex-premierului Mihai Tudose, pe Gabriela Firea o nemulțumește teribil intenția șefului PSD de a-l debarca (via Viorica Dăncilă) pe vechiul ei prieten, George Ivașcu, de la butoanele Ministerului Culturii. Facem mențiunea că Ivașcu este unicul ministru pe care CEx-ul l-a acceptat la propunerea PSD București, în condițiile în care Ecaterina ”Abramburica” Andronescu a fost scoasă din jocurile pentru Ministerul Educației, în favoarea agramatului Valentin Popa, pe motiv că, inițial, vizase funcția de premier, ceea ce l-a scandalizat pe Liviu Dragnea. Conform surselor PSnews.ro, șeful PSD vrea să motiveze mazilirea lui Ivașcu invocând evidentul haos din Departamentul Centenar, dar, neoficial, supărarea lui Dragnea s-a iscat în momentul în care actorul i-a demis pe doi dintre protejații săi: secretarii de stat Alexandru Oprean și Paul Cotîrleț.

Spaimele și mizele Gabrielei Firea

Sursele citate susțin că, aflată în plin război de uzură cu Dragnea, Gabriela Firea nu privește cu ochi buni decizia organizării unui mega-miting în București, fiindcă se teme că o astfel de manifestație îi va cauza probleme de imagine și că, inevitabil, acțiunea va reactiva protestele # Rezist. Nici primarii sectoarelor (legați ombilical de proiectele PMB și ale PSD București) nu sunt întocmai nerăbdători să pregătească scoaterea în stradă a diverselor organizații de partid, întrucât aceste demersuri presupun o serie de fonduri deloc neglijabile, dar și numeroase bătăi de cap. Pe de altă parte, din motive lesne de înțeles, Dragnea suspectează că nici PSD Ilfov – organizație esențială în ceea ce privește transportul de participanți la diversele mitinguri din Capitală – nu va fi dispusă să funcționeze la o turație maximă. Același suspiciuni planează și asupra unor filiale care, de-a lungul ultimului an, au tot crâcnit împotriva lui Dragnea – în principal, Giurgiu (Niculae Bădălău) și Dâmbovița (Adrian Țuțuianu). În realitate, oponenții lui Dragnea așteaptă cu nerăbdare verdictul în cazul speței ”Bombonica”, dar și eventuale tratative de culise, pentru a-și negocia la sânge, ca de fiecare dată, comportamentul mai mult sau mai puțin ”disciplinat”.

Cel puțin trei remanieri

Vă reamintim că, recent, Adevărul a dezvăluit că Liviu Dragnea și premierul Viorica Dăncilă plănuiesc să remanieze, la începutul verii, trei miniști: George Ivașcu (Cultură), Dănuț Andrușcă (Economie) și Valentin Popa (Educație), mai multe detalii AICI . Precizăm că, săptămâna trecută, Viorica Dăncilă a apreciat, în cadrul unui interviu televizat, că ”unii miniștri merg cu viteza întâia, alții cu a doua”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *