Meleșcanu face lumină. Cine a strâns semnături pentru candidatura sa

Modul în care fostul șef al SIE, Teodor Meleșcanu, și-a anunțat candidatura pentru scaunul de la Cotroceni a adus o serie de întrebări. Una dintre cele mai importante a fost cine a strâns semnăturile pentru depunerea candidaturii a lui Meleșcanu.

Teodor Meleșcanu a recunoscut că membri PNL l-au ajutat să strângă cele 200.000 de semnături.

”O parte din semnături mi le-au strâns și colegii liberali, fie membri de partid, fie oameni care nu sunt membri de partid, în special din organizația de tineret, mai ales în București”, a declarat Meleșcanu într-un interviu acordat Evz.ro.

De asemenea, Meleșcanu a declarat că a avut mai multe întâlniri cu cei din PNL, însă în interes personal.

”În această perioadă am evitat să dau impresia că mă amestec într-o problemă care nu ține de mine, nu ține de ei, ține de relația domnului Iohannis cu Justiția. Nu am vrut să dau impresia că mă văd des, înainte de o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în legătură cu domnul Iohannis. N-am avut niciun fel de negocieri. Recunosc însă că m-am văzut cu foarte mulți, pe o bază mai degrabă personală, am avut inclusiv consultări, lumea este preocupată, îngrijorată în legătură cu viitorul PNL, în cazul unei sentințe defavorabile domnului Iohannis. Le-am spus întotdeauna că sunt un candidat independent, că primesc cu plăcere orice sprijin, cu o singură condiție: să sprijine și programul meu politic”, a mai spus Meleșcanu

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL