Skip to content
Politică

Meleșcanu, referire la românul răpit în Burkina Faso: Menținem activă Celula de Criză

cotiidanul.ro

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, a făcut declarații în cursul zilei de marți referitoare la situația românului răpit în anul 2015 în Burkina Faso.

Mai exact, Teodor Meleșcanu a declarat că situația românului răpit „este puțin cam complicată”, conform b1.ro.

Oficialul de la București spune că răpitorii cer bani, iar legal nu se poate interveni.

„În ceea ce privește situația din Burkina Faso, noi menținem în continuare activă Celula de Criză care se ocupă de această temă și suntem într-un contact foarte strâns cu autoritățile algeriene, maliene. Am avut și o vizită cu ministrul de Externe din Burkina Faso. În continuare mergem pe ideea de a găsi o soluție de aducerea lui în țară. Din păcate situația e puțin cam complicată. E vorba de răpitori care cer și o anume contribuție financiară, lucru pe care noi nu putem, legal, să îl facem, a declarat marți, ministrul Teodor Meleșcanu, la prezentarea bilanțului MAE, conform Mediafax.

Acesta a adăugat că a avut discuții și cu angajatorul românului răpit, pentru a căuta o soluție de eliberare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *