Skip to content
Opinii & Analize

Merg pe mâna lui Isărescu

Nu mă număr printre cei care ar putea fi acuzaţi că îl simpatizează pe Mugur Isărescu. Nu am ezitat să îl critic pentru laşitatea şi duplicitatea în privinţa creanţei istorice a BNR asupra Germaniei. Astăzi cred însă că acuzaţiile aduse la adresa domniei sale din partea unor analişti sunt nefondate şi nu pe măsură să evalueze adevărata performanţă a Băncii Naţionale a României.

Cine îi aduce critici contabiliceşti nu face decât să arate că fie idealizează independenţa unei bănci centrale faţă de mediul politic, fie se referă la altă ţară. Adevăraţii români sunt cei care se bucură de o gamă de epitete – de la „erou” la „trădător”, de la „dibace diplomat” la „vânzător de ţară”. Fără îndoială, domnul Isărescu a scris istoria ţării noastre pentru mai bine de un sfert de secol şi a călăuzit cele mai importante decizii economice şi monetare ale României.

Prima obligaţie a unei bănci centrale constă în a asigura stabilitatea sistemului bancar şi în a combate inflaţia. Precum între deziderat şi realitate apare mereu un decalaj, acesta există si în privinta succesului de ţintire a inflaţiei propuse, a estimării creşterii economice şi a extinderii componentei capitalului autohton în sistemul bancar.
Acestea sunt doar câteva dintre nenumăratele exigenţe la care este supusă conducerea BNR.

Agenda Guvernului de a se alinia necondiţionat agendei Uniunii Europene şi rigorilor capitalului mondial au trasat într-o formă clară politica BNR. Indiferent de opinia personală a guvernatorului şi de analiza sa economică, Mugur Isărescu este veriga la vedere dintre o cascadă de guverne incapabile şi cerinţele partenerilor străini. Marja de acţiune a oricărei bănci centrale este, în ciuda independenţei de jure, limitată prin mandatele membrilor săi, date de către Parlament, la politica statului pe care îl slujeşte.

Cred că guvernatorul BNR a procedat corect când s-a opus Legii dării în plată. Într-o ţară dependentă de capital străin la fel ca de roşiile turceşti şi brânză italienească, o astfel de lege nu face decât să ducă la scumpirea creditelor şi la reducerea atractivităţii pentru investiţiile străine pe piaţa imobiliară (scăderea avansului nu este egală cu o scădere a dobânzii).

Strategia politică a României de aliniere la condiţiile de integrare în structurile economico-monetare ale UE a impus un regim de natură să afecteze grav componenta capitalului românesc din sistemul bancar. În ciuda poziţiei atotputernice pe care o deţine pe plan monetar, Mugur Isărescu nu se poate lupta cu morile de vânt. Are soarta românului de rând, dezgustat de o clasă politică incultă, căreia – desigur – i se adresează ca unui pinguin care priveşte un manual de analiză matematică.

Argumentele critice aduse la adresa guvernatorului sunt atipice pentru nişte economişti. Evaluarea performanţei conducerii BNR strict după prognoza economică sau ţintirea inflaţiei îi obligă să ne spună după ce alte instrumente economice ar fi fost prognoza lor, ori cum ar fi combătut ei inflaţia.

Politica monetară este în limitele sferei politice o artă regală. Sunt convins că guvernatorul, cu tot ce am avut să-i reproşez vreodată, o stăpâneşte cu măreţie. A eclipsa aspectul estetic al acestei arte poate izvorî doar dintr-o gândire contabilă ori din dorinţa de a-i lua locul. Între românul de rând şi Mugur Isărescu nu este nicio diferenţă. Nici el, şi nici noi nu putem schimba un cadru politic care ne arată că dorinţa de putere a guvernanţilor e mai presus decât cel mai pur sentiment de patriotism din noi.

Un mediu fiscal aproape imprevizibil, tensiuni pe piaţa monetară din eurosistem, o expunere majoră la volabilitatea capitalului străin au fost vârfurile de iceberg printre care Mugur Isărescu a navigat o corabie şubredă umită „România”. Într-o ţară în care şi o secetă poate să afecteze rata inflaţiei (nu Isărescu a distrus sistemul de irigaţii), unica alternativă pentru BNR, ca să nu mai indispună pe nimeni, ar fi să renunţe la prognoze economice. Să-i mulţumim lui Isărescu că plătim în lei noi, şi nu în kilele de hârtii din anii 90! Am rămas în vecinătatea Greciei, feriţi de contagiuni dintr-un mediu bancar toxic. Doi analişti de talia lui Lucian Isar şi Radu Soviani cunosc, fireşte, că economia nu este o ştiinţă exactă. Statistica şi simulările de creştere economică sau inflaţie sunt mereu supuse unor marje de eroare fireşti în această breaslă.

România nu se poate compara cu alte state din sud-estul Europei, deoarece nu are conducători cu voinţa politică de talia premierului din Ungaria sau Polonia. Banca naţională a unei ţări nu are rolul de a fi în opoziţie cu Guvernul. Are obligaţia să avertizeze dacă se fac anumite derapaje majore. Însă atâta timp cât românii au optat pentru o cale servilă de integrare în UE ar fi bine să-şi asume şi costurile înainte de a acuza pe cel care a găsit un instrument blând pentru transformarea aderării în ceva suportabil. Nu Mugur Isărescu stabileşte agenda politică. Dar fiind expus atenţiei publice, e firesc ca toate oalele să se spargă în capul lui.

Mugur Isărescu este un adevărat patriot. Doar că în România, patriotismul trebuie declinat.

Politolog, jurist și doctor în științe economice, cu o vastă experiență în sfera politicului, Radu Golban își expune frecvent ideile și viziunea pe probleme de politică internă și externă în forma unor lucrări științifice publicate în reviste de specialitate sau ca editorialist la PSnews.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *