Mesaj RO-Alert în Tulcea referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian

Sursa foto: Unsplash

Un mesaj RO-Alert referitor la posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian a fost transmis în municipiul Tulcea şi în localităţi din nordul judeţului.

Mesajul a fost emis cu puţin timp înainte de miezul nopţii, populaţia din 16 comune situate în nordul judeţului Tulcea şi din municipiul Tulcea fiind avertizată în legătură cu posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian.

Oamenii sunt sfătuiţi să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecţie civilă sau, în lipsa unui adăpost, să rămână în case, departe de geamuri şi de pereţii exteriori.

Un mesaj similar, vizând  zona de nord a judeţului Tulcea, dar şi zona de graniţă cu Ucraina a judeţului Galaţi, a fost emis miercuri aproape de miezul nopţii.

Joi, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat, că a fost găsit un crater de 1,5 metri adâncime, ca urmare a prăbuşirii necontrolate a unei drone utilizate în atacul asupra infrastructurii portuare ucrainene. Anterior, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o posibilă pătrundere neautorizată în spaţiul aerian naţional, în zona Grindu, judeţul Tulcea.

În urma acestui incident, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti Valeri Kuzmin a fost convocat la sediul Ministerului Afacerilor Externe, din dispoziţia Luminiţei Odobescu, la nivel de secretar de stat pentru afaceri strategice.

Secretarul de stat pentru afaceri strategice Iulian Fota a transmis protestul ferm al autorităţilor române faţă de incident şi a solicitat ferm părţii ruse să oprească imediat  atacurile împotriva infrastructurii portuare ucrainene, care pun în pericol securitatea naţională a României şi siguranţa transporturilor de cereale din Ucraina prin porturile de la Dunăre şi Marea Neagră.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL