Skip to content
Politică

Mesajul lui Cristian Bușoi în memoria victimelor atentatului din Nisa: UE să acționeze ferm pentru combaterea acestui tip de terorism

psnews.ro

Europarlamentarul Cristian Bușoi (PNL, PPE), îndurerat de atentatul de azi din Nisa, transmite condoleanțe familiilor îndoliate. Potrivit autorităților franceze, trei persoane și-au pierdut viața.

Recent, Franța a fost îndoliată de moartea profesorului francez care a fost decapitat într-un atac, considerat terorist islamist.

Atacul terorist de astăzi de la Nisa ne-a îndurerat pe toți. Este un act abominabil, un act laș, care a creat o tragedie imensă. Vreau să adresez sincere condoleanțe familiilor victimelor.

Terorismul trebuie stopat. UE să acționeze ferm pentru combaterea acestui tip de terorism. Cu curaj, cu determinare și cu toată forța trebuie să oprim din fașă astfel de manifestări”, a scris deputatul european pe pagina de Facebook.

Estrosi, primarul din Nisa, a confirmat existenţa a trei victime şi a declarat că suspectul tot repeta sintagma ”Allah akbar”. El a vorbit cu reporterii şi a calificat atacul din Nisa drept ”islamofascism”.

Edilul din Nisa a scris pe Twitter că atacul cu cuţitul a avut loc în interiorul sau în apropierea bisericii Notre-Dame de pe bulevardul Jean Medecin, principala arteră comercială din oraş, şi că poliţia l-a reţinut pe atacator care se află în prezent internat într-un spital.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *