Mesajul Ministrului Educaţiei înainte de startul noului an şcolar

Ligia Deca
Sursa foto: Ligia Deca

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, afirmă că trăieşte emoţia începutului anului şcolar în două ipostaze, cea de mamă şi de ministru.

“Trăiesc emoţia acestui început de an şcolar în două ipostaze: aceea de mamă şi aceea de ministru al educaţiei. Şcoala este locul creşterii copiilor noştri, al descoperirii, al învăţării şi al prieteniei. Vă îndemn să le fim, împreună, sprijin şi sursă de echilibru – atât pentru succesul şcolar, cât şi pentru binele lor emoţional. „Şcoala este locul creşterii copiilor noştri, al descoperirii, al învăţării şi al prieteniei. Împreună, şcoală şi familie, prin comunicare onestă şi sprijin reciproc, vom creşte viitori adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă faţă oricăror provocări!”, a scris Ligia Deca, duminică, pe Facebook.

Ea a mai precizat că prin sprijin reciproc, între părinţi şi profesori, copii vor deveni adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă faţă oricăror provocări.

„Vă doresc tuturor un an şcolar bun! Cu reuşite pe măsura muncii depuse şi cu încredere că putem reda şcolii locul pe care îl merită! Împreună, şcoală şi familie, prin comunicare onestă şi sprijin reciproc, vom creşte viitori adulţi responsabili, demni, empatici şi pregătiţi să facă faţă oricăror provocări!”, a completat ministrul Deca.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: