Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, membră în Comisia de Sănătate, și preşedintă a Organizaţiei Femeilor Liberale, este promotoarea unui pachet de iniţiative legislative privind sănătatea fizică, emoţională şi mintală. Poate cea mai cunoscută este cea referitoare la protejarea copiilor în mediul online.
Nicoleta Pauliuc: „E nevoie de ore de nutriție în şcoală, încă de la clasele primare. Pentru o viață sănătoasă, să ne preocupăm de toate aspectele care ne împing către alegeri nefericite”
Senatoarea Nicoleta Pauliuc susține ca trebuie să-i educăm pe copii cât sunt la şcoală iar astfel, putem crea obiceiuri sănătoase.
„Sigur că este util, dar NU este deloc suficient să le spunem oamenilor că trebuie să facă mişcare şi că, pentru o viaţă sănătoasă, să limiteze consumul de sare, zahăr şi grăsimi.(…). Să mergem mai în profunzime şi să acţionăm cât mai mult pe orizontală. În primul rând trebuie să-i educăm pe copii cât sunt la şcoală. În felul acesta, putem crea acele obiceiuri sănătoase. Este bine să ştie şi teorema lui Pitagora, dar şi faptul că o dietă echilibrată (şi să le dăm exemple) îi poate ajuta să fie mai puternici, mai sănătoşi, mai plini de energie şi mai fericiţi. Susţin total ideea introducerii (mai ales în ciclul primar) a unor ore de nutriţie”, spune senatoarea Pauliuc.
Sunt studii care arată că fenomenul bullying-ului este mai pronunţat împotriva copiilor supraponderali. În România, 1 din 4 sunt supraponderali sau suferă de obezitate. Problema obezității este inclusă în planul național de diabet, care însă nu are norme de aplicare.
„Putem construi un sistem de taxare de tip „bonus – malus” pentru anumite produse alimentare, astfel încât să încurajăm oamenii să consume alimente sănătoase. Partea de „descurajare” o facem cumva. Rămâne ca statul să facă şi partea de încurajare activă. Dacă oamenii sunt mai sănătoşi, şi presiunea pusă pe sistemul de sănătate românesc va fi mai mică”, mai spune Nicoleta Pauliuc.
Pauliuc: „Elevii să aibă câte o oră de sport în fiecare zi”
„Eu aş susţine inclusiv varianta ca elevii să aibă câte o oră de sport în fiecare zi. Că tot avem acele mesaje de informare care spun că „pentru o viaţă sănătoasă, faceţi minimum 30 de minute de mişcare în fiecare zi”. Statisticile arată că lipsa de activitate fizică este un factor major de risc pentru bolile cronice și pentru deces prematur. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, aproximativ 1 din 4 adulți nu se implică în suficientă activitate fizică, iar aceasta contribuie la aproximativ 3,2 milioane de decese anuale la nivel global”.
Un grup interministerial pentru un stil de viaţă sănătoasă
„Aş vedea posibil un grup interministerial – Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, Agenţia Naţională pentru Sport, Ministerul Agriculturii – care să scrie o strategie pentru ce presupune un stil de viaţă sănătoasă şi ce poate face mai mult statul român pentru a le oferi oamenilor posibilitatea atingerii acestui deziderat într-un mod cât mai simplu cu putinţă”, a conchis senatoarea PNL.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News