Vremea va fi mai caldă decât normalul perioadei până la începutul săptămânii viitoare. Vineri, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 14 grade Celsius. Ulterior însă, un val de aer rece va pătrunde în România începând cu data de 23 decembrie.
Potrivit directorului executiv al ANM, Elena Mateescu, cele mai scăzute temperaturi se vor înregistra în partea de est a țării, iar probabilitatea de precipitații va fi ridicată în special în regiunile sudice. Valorile termice vor coborî spre normalul perioadei sau chiar ușor sub acesta, mai ales în est.
Prognoza pentru Crăciun
Începând cu 23 decembrie și inclusiv în Ajunul Crăciunului, sunt așteptate temperaturi apropiate de mediile climatologice, dar cu precipitații în jumătatea sudică a țării. De Crăciun, vor fi condiții de ninsoare în sud, sud-vest și centru, iar în București sunt posibile fulguieli, însă fără depunerea unui strat consistent de zăpadă.
Meteorologii ANM arată că, la nivelul următoarelor patru săptămâni, vremea va fi ușor mai rece decât normalul perioadei, iar cantitățile de precipitații vor fi relativ abundente în regiunile extracarpatice.
Cum va fi vremea de Revelion
Săptămâna 29 decembrie – 5 ianuarie va aduce temperaturi mai scăzute decât cele obișnuite în toată țara, în special în zonele extracarpatice. Odată cu masa de aer rece, nu este exclusă apariția unui strat de zăpadă, mai ales la munte, dar și în Moldova, Transilvania și izolat în Oltenia și Muntenia.
De Anul Nou, vremea va rămâne rece, însă precipitațiile vor fi mai reduse și se vor manifesta în principal în zona montană.
După data de 5 ianuarie, până spre jumătatea lunii, temperaturile medii se vor situa ușor sub valorile normale pentru această perioadă, iar precipitațiile vor fi ușor excedentare în regiunile extracarpatice și apropiate de normal în restul țării.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









