Skip to content
Meteo

Meteo – La ce să ne aşteptăm în următoarele zile

UPDATE: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis luni o atenţionare Cod galben de averse torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă până miercuri seara în 40 de judeţe.

Potrivit meteorologilor, de luni, ora 10:00 şi până miercuri, ora 23:00, în aproape toată ţara, cu excepţia judeţelor Constanţa şi Tulcea, vor fi intervale în care instabilitate atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp şi izolat 35 – 40 l/mp.

Ştirea iniţială: Conform meteorologilor, vremea se menţine calduroasă în mare parte din ţară, cu disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală va atinge şi va depăşi pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade. De asemenea, în zonele de deal şi de munte, precum şi în vestul, sud-vestul, nordul, estul şi centrul teritoriului îşi vor face apariţia furtunile.

Luni, în zonele de deal şi de munte, precum şi în vestul, sud-vestul, nordul, estul şi centrul teritoriului vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin înnorări, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină. Cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 15…25 l/mp şi izolat 40…60 l/mp. Astfel de fenomene se vor semnala local şi în restul teritoriului. Vremea va fi în continuare călduroasă, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice şi local în cele centrale, cu disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 36 de grade, iar cele minime între 13 şi 23 de grade.

În Bucureşti, vremea va fi în continuare călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Temperatura maximă va fi de 32…33 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi va depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare, îndeosebi după orele amiezii, când probabilitatea pentru averse, posibil torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină va fi ridicată. Minima termică se va situa în jurul valorii de 19 grade.

Marţi, vremea va fi în general instabilă în cea mai mare parte a ţării, iar local îndeosebi în regiunile sud-estice va fi şi călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Vor fi perioade cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi local mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 27 şi 33 de grade, iar cele minime se vor încadra între 12 şi 24 de grade.

Bucureşti: Vremea se va menţine călduroasă, iar disconfortul termic în continuare ridicat. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporar accentuate, îndeosebi după-amiaza şi seara, când probabilitatea pentru averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelie şi grindină va fi ridicată. Minima termică va fi de 18…19 grade.

Miercuri, vremea se va menţine în general instabilă în cea mai mare parte a ţării, iar în regiunile sud-estice şi local în rest va fi şi călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil şi îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi intervale cu înnorări temporar accentuate, averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. Pe arii restrânse cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 32 de grade, iar cele minime între 11 şi 24 de grade.

Bucureşti: Vremea va rămâne călduroasă, iar disconfortul termic ridicat. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi seara, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

Joi: Vremea va fi în continuare în general instabilă în cea mai mare parte a ţării, dar şi local călduroasă, cu disconfort termic ridicat. Cerul va fi variabil şi îndeosebi după-amiaza şi seara vor fi intervale cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice, intensificări vântului şi vijelii. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar cantităţile de apă vor fi mai însemnate şi se va semnala grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 26 şi 33 de grade, iar cele minime, în general, între 12 şi 22 de grade.

Vineri, sâmbătă şi duminică – Vremea se va menţine călduroasă, în primele două zile, în cea mai mare parte a ţării, apoi îndeosebi în regiunile estice şi sud-estice. Local vor mai fi manifestări specifice instabilităţii atmosferice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *