Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, din punct de vedere al temperaturilor, va fi cald în sud şi est, dar se vor înregistra temperaturi scăzute şi chiar cod galben de burniţă până la prânz în vest.
Pe parcursul zilei de duminică, în zonele de sud şi est temperaturile maxime ajung până la 13 grade Celsius, în timp ce în nordul Transilvaniei și în Maramureș cerul este mai mult noros şi se înregistrează maximum 2 grade Celsius după-amiază. Până spre ora 12 este valabil un cod galben de burniţă, care poate favoriza formarea de gheaţă pe carosabil.
În Dobrogea şi Bărăgan, cerul rămâne senin pe tot parcursul zilei, înregistrându-se temperaturi de aproximativ 9 grade Celsius, dar, temporar, vântul se va intensifica pe litoral și în Delta Dunării.
În Moldova se înregistrează până la 11 grade, cer senin, dar, de asemenea, meteorologii anunţă intensificări temporare ale vântului.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News