METEO Cum va fi vremea azi și mâine: Temperaturi scăzute în toată țara

Sursa foto: Pixabay

Astăzi, 12 ianuarie, temperaturile continuă să scadă și se vor apropia de normalul perioadei. Temperaturile vor fi cuprinse între -3 și 5 grade, iar de luni, 13 ianuarie, acestea vor fi asemănătoare cu cele din ziua precedentă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).

Astfel, în ţară, în intervalul 12 ianuarie, ora 8:00 – 13 ianuarie, ora 8:00, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în extremitatea de sud şi sud-est. Temporar va ninge slab la munte, în special în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, în Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Crişanei şi al Moldovei, iar în Dobrogea şi posibil în sud-estul Munteniei, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Orientali şi Meridionali, în special la altitudini mari unde vor fi viteze în general de 60 – 70 km/h viscolind zăpada, iar ziua pe suprafeţe mici, temporar în sud-vestul Olteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei. Izolat se va semnala ceaţă. La Bucureşti, procesul de răcire a vremii va continua, condiţii în care valorile termice se vor apropia de cele normale perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4 – 5 grade, iar cea minimă de -5 … -3 grade Celsius, potrivit Agerpres.

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: