Vremea va fi variabilă în următoarele două săptămâni, potrivit prognozei emise luni de Administraţia Naţională de Meteorologie.
Banat
Până în jurul datei de 12 februarie, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative şi se vor menţine în jurul mediilor multianuale, iar media acestora va fi de 5…6 grade. Spre finalul intervalului, temperaturile maxime vor avea tendinţa să crească uşor până la medii de 7…8 grade. Valorile nocturne vor avea variaţii pe tot parcursul intervalului. În primele nopţi din interval, acestea vor scădea de la medii de -1 grad, spre -5 grade, în perioada 6-10 februarie vor marca o creştere până la -2 grade, iar apoi vor oscila între -5 şi -3 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai ridicată în intervalul 8-10 februarie şi în jurul datei de 15 februarie.
Crişana
În prima săptămână, valorile termice diurne vor fi apropiate de norme, cu medii de 4…6 grade, cu cele mai mari valori la sfârşitul săptămânii. În a doua jumătate a intervalului, maximele termice vor avea în general tendinţa de creştere uşoară de la medii de 5 grade, spre 7 grade. Valorile nocturne vor avea variaţii pe tot parcursul perioadei de referinţă. În primele nopţi din interval, acestea vor scădea de la medii de -2 grade, spre -6 grade, în intervalul 6-10 februarie vor marca o creştere până la -3 grade, iar apoi vor oscila între -5 şi -3 grade.
Probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor va fi mai mare în intervalul 7-10 februarie şi în jurul datei de 15 februarie.
Transilvania
În prima săptămână, valorile termice diurne nu vor avea variaţii semnificative şi se vor menţine în jurul normelor perioadei, cu o medie regională de 2…4 grade. În a doua jumătate a intervalului, maximele termice vor avea uşoare variaţii, cu tendinţă de creştere spre medii de 5…6 grade. Valorile nocturne vor oscila pe tot parcursul intervalului. În primele nopţi din interval, acestea vor scădea de la medii de -1 grad, spre -7 grade. Ulterior, până la finalul primei săptămâni, minimele vor oscila între medii de -6 şi -4 grade, iar până la sfârşitul intervalului mediile vor fi de -9…-7 grade, cu valorile mai scăzute în jurul datei de 12 februarie.
Vor fi condiţii pentru precipitaţii pe aproape tot parcursul intervalului, dar probabilitatea mai mare va fi jurul datelor de 3, 7 şi 15 februarie.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News