METEO Temperaturi scăzute în toată țara și ploi la munte

Vemea va fi răcoroasă în majoritatea zonelor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 19 grade în depresiunile din estul Transilvaniei şi 27…28 de grade în Oltenia şi sud-vestul Munteniei.

Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, însă în cea mai mare parte a ţării, valorile termice se vor situa în continuare uşor sub mediile multianuale specifice acestei perioade.

Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, după-amiaza şi seara în zona montană, iar noaptea în centru şi posibil în vest şi sud-vest.

Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 22 şi 30 de grade, iar cele minime între 10 şi 21 de grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, unde se vor situa în jurul a 7 grade. Dimineaţa şi noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă îndeosebi în zonele depresionare.

Vreme răcoroasă în București

Vremea se va încălzi faţă de ziua precedentă, însă valorile termice se vor situa uşor sub mediile multianuale. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 14…16 grade.

Ploi la munte

Vremea se va încălzi uşor faţă de zilele precedente, însă valorile termice se vor menţine sub mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va fi variabil, temporar cu înnorări şi pe arii restrânse ploi de scurtă durată, începând din orele amiezii, cu o probabilitate mai ridicată în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla slab şi moderat.

Temperatură ideală pentru plajă pe litoral

Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 28 de grade, iar cele minime între 17 şi 21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori cuprinse între 21 şi 24 de grade.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL