Ziua de sâmbătă aduce atmosferă închisă în estul și în sud-estul țării și vreme bună în rest. În prima parte a zilei, în zonele joase s-a format ceață, fenomen care poate fi asociat cu ploi slabe sau burniță.
Până la ora 9 am avut 27 de județe, inclusiv capitala, sub coduri galbene de ceață densă și vizibilitate redusă.
Vântul bate ceva mai tare la malul mării și în sudul Banatului, iar maximele pleacă de la 2 grade în zonele cu ceață persistentă și ajung la 12 grade în dealurile de vest.
În Dobrogea și Bărăgan, cerul rămâne acoperit în cea mai mare parte a zilei. Acum, dimineața, s-a lăsat ceața și e posibil să burnițeze, iar vântul are intensificări trecătoare pe litoral. Maximele rămân la valori destul de ridicate pentru luna decembrie și vor fi până la 8…9 grade.
În Moldova sudică și în nordul Munteniei avem tot atmosferă închisă, ceață la începutul zilei; înnorări, poate și ceva ploi slabe mai târziu. Vântul nu pune probleme, iar la amiază temperaturile ajung la valori potrivite pentru acest moment al anului.
Autor
-
View all postsRedactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News









