Ziua de sâmbătă a început cu ceață în multe zone din țară. În sud-est mai sunt ceva condiții de ploaie, dar în rest vedem și soarele printre nori.
Temperaturile depășesc valorile normale și ajung la 12…13 grade în sudul și în sud-vestul României. Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe aici urmează o zi mohorâtă, cu înnorări și câteva ploi trecătoare, mai ales la începutul zilei. Vântul are unele intensificări, iar după prânz maximele ajung la 8 grade. Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei vedem puțin soarele printre nori, dar în primele ore e posibil să vină și pe-aici câțiva stropi de ploaie. Vântul agită atmosfera și în această zonă, iar temperaturile urcă până la 10 grade. În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina găsim vreme schimbătoare: condiții de ceață dimineața și soare cu nori peste zi. Nu prea sunt semne de precipitații, iar după prânz termometrele vor indica în jur de 8 grade.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News