METEO Vremea azi, 4 aprilie. Plouă în mai multe regiuni. Temperaturi maxime de 20 de grade

Sursa foto: Pixabay

Ziua de sâmbătă aduce câteva reprize de ploaie în centrul, în sudul și în sud-estul țării; soare și vreme bună în celelalte zone. Se mai încălzește puțin față de vineri.

Maximele pornesc de la 15 grade în nord-est și în depresiuni și ajung pe la 20 de grade pe partea sud-estică.

Vedem cum arată vremea în fiecare regiune și începem cu Dobrogea și cu Bărăganul. Pe-aici se mai adună norii și o să plouă în unele zone. Vor fi și averse, posibil însoțite de fenomene electrice și se pot strânge 15 litri de apă pe metru pătrat. Temperaturile, un pic mai ridicate decât ieri, vor urca până la 19 grade.

Mai sus, în Moldova sudică și în nordul Munteniei, găsim vreme schimbătoare, cu înnorări și ploi din când în când. Vedem și soarele pe parcursul zilei, iar în sudul Moldovei se intensifică vântul. Pe aici se vor înregistra cele mai ridicate valori din țară, în jur de 20 de grade.

În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina nu sunt anunțate ploi, așa că o să avem vreme frumoasă toată ziua. Atmosfera devine plăcută după orele prânzului, iar maximele ajung pe la 17…18 grade. Ieri au fost în jur de 15 grade în această zonă.

În nordul Transilvaniei și în Maramureș urmează o zi însorită și o amiază cu temperaturi agreabile. nu o să plouă nici în această regiune, iar vântul o să fie destul de liniștit.

Și în vestul țării avem soare și vreme bună, dar vântul este ceva mai activ în sudul Banatului. O să atingă viteze de 40…50 de km/h. Temperaturile sunt comparabile cu cele de ieri și vor ajunge pe la 17…18 grade

Citeşte mai mult aici.

Autor

  • Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: