Statutul Metrorex a fost completat recent cu o serie de noi activități, printr-o decizie a Adunării Generale a Acționarilor. Astfel, operatorul de transport subteran din subordinea Ministerului Transporturilor vrea să-și completeze aria de acțiune. Unele poziții se justifică logic, cum ar fi cea de operator feroviar, însă altele par puse ”ca să fie acolo”.
Ședința a avut loc vineri, 1 august 2025, iar în afară de cei doi membri ai AGA, Mariana Ioniță și Dragoș Anoaica, au participat și directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș, și președintele Consiliului de Administrație, profesorul Gabriel Popa. Singurul punct aflat pe ordinea de zi a fost actualizarea statutului Metrorex.
Zeci de activități secundare introduse în statutul Metrorex
În Hotărârea adoptată cu acest prilej se precizează faptul că obiectul principal de activitate al Metrorex este codul CAEN Rev. (3) 491 ”Transporturi de călători pe calea ferată”, iar activitatea principală societății se încadrează la codul CAEN Re. (3) 4912 ”Alte transporturi de pasageri pe căi ferate ușoare”. Ei bine, în afară de acestea, în statutul Metrorex au mai fost introduse zeci de poziții CAEN ca ativități secundare. Nu le vom enumera pe toate aici, din motive de spațiu, ci vom face doar o selecție a acestora, după cum urmează:
6820 Închirierea și subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate
4617 Intermedieri în comerțul cu produse alimentare, băuturi și tutun
4619 Intermedieri în comerțul cu produse diverse
4764 Comerț cu amănuntul al jocurilor și jucăriilor
4774 Comerț cu amănuntul al articolelor medicale și ortopedice
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News