Metsola: România și Bulgaria iau bani pentru neadmiterea în Schengen. Drepturi încălcate

Sursa foto: Guvernul României

Roberta Metsola, preşedinta Parlamentului European, a spus, răspunzând unei întrebări din partea Ziarului Financiar, că se fac calcule cu privire la prejudiciile financiare pe care le-a cauzat Austria României şi Bulgariei prin faptul că a blocat intrarea ţărilor în spaţiul Schengen. Mai mult, presedinta Parlamentului European a arătat că este vorba de mai mult, practic României și Bulgariei li s-au interzis cel mai mare beneficiu european, respectiv libertatea de mişcare.

„Sigur că atunci când se întâmplă un astfel de lucru calculăm prejudicii financiare. Cât costă aşteptarea de la graniţe? Nu este vorba însă numai de un prejudiciu financiar. Acum 12 ani Comisia a decis ca aceste ţări să intre în Spaţiul Schengen şi Parlamentul a spus că nu există niciun motiv legal sau politic ca aceste ţări să nu intre în spaţiul Schengen, să beneficieze de cel mai bun lucru pe care îl oferă Uniunea Europeană: libertatea de mişcare”, a spus Roberta Metsola, la Strasbourg, pentru zf.ro

Ministrul român al transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, de curând, că a cerut o analiză privind costurile suplimentare pentru România, ca urmare a faptului că ţara nu a intrat în Schengen, după ce Austria şi-a folosit dreptul de veto. Conform declaraţiilor ministrului, prejudiciul total s-ar ridica la circa 2% din PIB, adică circa 6 mld. euro.

Autor

  • Susana Pletea

    Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL