MF: Fondul Proprietatea, co-finanțator al PNRR

Ministerul Finanțelor Publice
Sursa foto: INQUAM / DIANA OROS

Ministerul Finanțelor, deținătorul a circa 6% din acțiunile Fondului Proprietatea (FP), vrea ca FP să cofinanțeze o componentă a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) al României. În acest scop, a solicitat ca AGA Fondului să aprobe organizarea unei proceduri competitive de selecție a unui nou administrator, precum și schimbarea obiectivelor de administrare, arată date analizate de Profit.ro.

„Justificarea care stă la baza solicitării noastre o constituie reașezarea Fondului Proprietatea pe un făgaș investițional pe termen mediu și lung, aliniat priorităților de dezvoltare economică a României. Această realiniere se poate realiza prin trasarea unui nou mandat pentru administratorul de fond și prin modificarea indicatorilor de evaluare a performanței și remunerare. Fondul Proprietatea poate să răspundă unei nevoi reale de dezvoltare a pieței financiare – acoperirea (parțială a) contribuției locale la fondurile de private equity cofinanțate prin PNRR. În acest domeniu, România urmărește crearea a până la 20 de Fonduri, cu o finanțare europeană de 400 milioane euro și o nevoie corespunzătoare de cofinanțare locală de minim 200 milioane euro. În perspectivă, dezvoltarea acestui ecosistem de Fonduri de private equity va oferi industriei românești o paletă largă, concurențială, sofisticată și adâncă de investitori”, se arată în solicitarea MFP, semnată de ministrul de resort, Marcel Boloș și publicată de Profit.ro.

PNRR include un așa-numit „Fond de Fonduri pentru Reziliență” (Recovery Equity Fund – REF), gestionat de către Fondul European de Investiții. Acest instrument de capital de risc al PNRR finanțează investiții în întreprinderi mici și mijlocii, întreprinderi cu capitalizare medie și proiecte de infrastructură.

Ministerul a amintit că mandatul actualului administrator FP, Franklin Templeton, se termină pe 31 martie 2024 și a solicitat ca pe ordinea de zi a AGA să fie introdusă „organizarea unei proceduri de selecție transparente și competitive pentru desemnarea noului administrator pe baza expertizei și experienței în domeniul investițiilor în companii industriale din România (…)”, precum și „modificarea condițiilor de evaluare și remunerare a administratorului Fondului corespunzător cu noile obiective și în conformitate cu bunele practice internaționale”.

Citește întreaga știre pe profit.ro

Autor

  • Are o experiență de peste 25 de ani în presa românească. Și-a început cariera în radio, a continuat cu presă scrisă (reviste) și acum este parte din echipa PSNews. Bun comunicator, pasionată de cuvântul spus sau scris, are o aplecare spre natura umană și literatură fantastică. Pledează vinovată de curiozitate și entuziasm.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: