„Mica Unire”: 2024, anul în care Muntenia ar putea fi legată de Moldova prin autostradă

Sursă foto: Facebook/ Sorin Grindeanu

Românii aniversează miercuri, 24 ianuarie, 165 de ani de la Unirea Principatelor („Mica Unire”). Cele două mari provincii istorice, Moldova și Muntenia, ar putea fi unite în sfârșit și prin autostradă în 2024, dacă estimările ministrului Transporturilor Sorin Grindeanu se vor adeveri. ECONOMICA.NET prezintă stadiul lucrărilor pe fiecare din cele 13 loturi din Autostrada Moldovei (A7), finanțată prin PNRR.

Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu estimează că anul acesta vor fi finalizate șase sau chiar șapte din cele 13 loturi din Autostrada Moldovei A7 aflate în execuție. Estimarea vine în urma unor discuții cu constructorii de autostrăzi.

„Se lucrează pe toate tronsoanele de la Ploiești până la Pașcani, toate cele 13 loturi. Anul acesta se vor da în trafic șase, poate chiar șapte, deși termenul este doar pentru patru loturi în 2024”, a subliniat șeful Transporturilor luna aceasta.

Autostrada Ploiești – Buzău

1. Lotul 1 Dumbrava – Mizil. Asocierea Pizzarotti – Retter a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 43% pe cei 21 de kilometri din primul lot al A7. Noul termen contractual pentru finalizarea lucărilor începute în toamna lui 2022 este octombrie 2024. Rămâne de văzut dacă acesta va fi respectat.

2. Lotul 2 Mizil – Pietroasele. Asocierea Coni – Trace a executat circa 41% din lucrările aferente celor 28,35 kilometri de autostradă. Cu ordin de începere emis în august 2022, și lucrările pe acest lot ar trebui finalizate în octombrie 2024. În acest caz, există temeri legate la capacitatea de mobilizare a antreprenorului bulgar Trace.

3. Lotul 3 Pietrosele – Buzău. Asocierea de constructori turci Nurol – Makyol a primit marți, 23 ianuarie 2024, ordin pentru începerea lucrărilor din martie pe acest lot de aproape 14 kilometri. Având în vedere termenul contractual de 20 de luni pentru execuție, este de așteptat ca lucrările pe acest lot să fie finalizare spre sfârșitul anului viitor.

Autostrada Buzău – Focșani

4. Lotul 1 Buzău – Vadu Pașii. Constructorul român UMB a ajuns pe acest lot de până la cinci kilometri la un stadiu al lucrărilor de 26%. Deși termenul de finalizare ar fi august 2024 și oficialii de la Transporturi sunt încrezători că va fi gata anul acesta, pasionații de infrastructură sunt însă mai reticenți. Ei nu dau șanse de finalizare în 2024 pentru acet lot, ce include un mega-pod peste râul Buzău.

5. Lotul 2 Vadu Pașii – Rm Sărat. Și pe acest lot de aproape 31 de kilometri, UMB a realizat mai bine de un sfert din lucrări. Pentru acest lot, termenul de finalizare este aprilie 2025, însă oficialii de la Transporturi apreciază că ar putea fi gata încă din acest an.

6. Lotul 3 Rm Sărat – Mândrești Munteni. Cu acest lot de 36 de kilometri, A7 trece râul Milcov, „granița” dintre Muntenia și Moldova. Având termen de finalizare tot în primăvara anului viitor, și acest tronson este realizat tot în proporție de 26%. Rămâne de văzut dacă „armata portocalie” a UMB va reuși să finalizeze în 2024 lucrările pe secțiunea care leagă cele două provincii istorice.

7. Lotul 4 Mândrești Munteni – Focșani. Botezat „cocoașa” de la Focșani, lotul de 11 kilometri din Vrancea este singurul din contractele UMB pe A7 ce ar putea fi gata în 2024, conform estimărilor pasionaților de infrastructură. Ce-i drept, acesta pare și cel mai avansat, având un grad de execuție de 27%.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: