Skip to content
Economie

Microsoft lansează aplicația unificată Office

Word, Excel și Powerpoint se regăsesc toate într-o singură aplicație mobilă care permite nu doar vizualizarea, ci și editarea documentelor, tabelelor și prezentărilor. După mai multe luni de teste, Microsoft lansează în sfârșit aplicația Office pentru Android, aplicație care grupează sub același acoperiș cele mai populare instrumente de birou ale companiei: Word, Excel și Powerpoint. Noua aplicația Office facilitează crearea și editarea documentelor, tabelelor și prezentărilor, precum și salvarea acestora în cloud, de unde pot fi accesate de pe orice device conectat la internet.

Aceeași aplicație oferă și unele funcții OCR (Optical Character Recognition), putând transforma în documente digitale pozele în care apar documente ori tabele. Din imagini sau documentele create cu Word, Excel sau Powerpoint pot fi, de asemenea, create și semnate PDF-uri. Office funcționează deocamdată doar pe Android și doar în modul portret. Nu există încă versiuni pentru tablete, iOS sau Chromebook. Gruparea aplicațiilor de birou într-o singură soluție reprezintă o abordare nouă în această zonă, după mulți ani în care Microsoft, Google și alții au preferat să meargă pe aplicații individuale, scrie Profit.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *