Skip to content
Harghita Știri locale

Miercurea Ciuc : Unii elevi vor începe cursurile în clădiri ale bisericilor, într-o fostă bancă și la un centru social

Inquam Photos / Octav Ganea

Unii elevi din ciclul primar de la două şcoli din Miercurea Ciuc vor începe cursurile în imobile ale bisericilor, într-o fostă bancă sau un centru social, întrucât clădirile unităţilor de învăţământ se află în proces de reabilitare.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Raduly Robert Kalman, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, că se depun toate eforturile, din punct de vedere organizaţional şi financiar, ca grădiniţele, respectiv clasele I-IV, să înceapă cursurile în sistem clasic, dar cele mai multe probleme sunt legate de lucrările de investiţii care se derulează în majoritatea instituţiilor şcolare.

„Încă o dată reiterez că la noi principalele impedimente acum nu sunt restricţiile impuse de scăderea riscului de transmitere a virusului, ci cele cauzate de reabilitarea aproape a tuturor unităţilor de învăţământ, care este în derulare în această perioadă şi care afectează, cu mici excepţii, întreaga infrastructură care deserveşte învăţământul public preuniversitar din comunitatea noastră”, a declarat Raduly.

El a explicat că, în acest moment, mai este nevoie de 15 săli de clasă unde să înceapă cursurile elevii din ciclul primar de la Şcoala Generală „Jozsef Attila” şi de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu”, motiv pentru care se caută spaţii unde să poată fi amenajate săli de clasă.

Potrivit edilului, patru clase de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” ar putea începe cursurile în clădirea unei foste bănci din oraş şi într-un centru social, iar în ceea ce priveşte 11 clase la de Şcoala Generală „Jozsef Attila”, s-au purtat discuţii cu reprezentaţii bisericilor din oraş, dar şi cu organizaţii neguvernamentale, pentru a pune la dispoziţie spaţii pentru care primăria să plătească chirie.

„Trebuie să fac menţiunea că noi nu am cerut şi nu dorim aceste spaţii cu caracter gratuit. În mod normal o să plătim, dorim pe bază de contract, cu chirie corectă, pentru că să avem şi noi pretenţii minimale legate de calitatea acestor spaţii, în ceea ce priveşte o toalete normală funcţională, o încălzire normală”, a punctat primarul.

Raduly a precizat că elevii de la Şcoala Generală „Liviu Rebreanu” ar trebui să înveţe în alte spaţii maxim o lună, iar cei de la Şcoala Generală „Jozsef Attila” vor învăţa tot semestrul, cu posibilitate de prelungire în semestrul doi.

În ceea ce priveşte elevii din clasele V-VII din Miercurea Ciuc, există mai multe soluţii găsite de şcoli, cum ar fi cursuri efectuate în clădirile altor instituţii de învăţământ, dar şi în schimburi sau în sistem online.

Raduly a mai spus că cele mai multe licee din oraş îşi vor relua activitatea „în mod foarte apropiat de cel tradiţional”, iar în cazul a trei astfel de unităţi şcolare se va opta pentru cursuri ţinute în clădirile altor licee, în schimburi sau în sistem virtual.

Referitor la internatele şcolare din oraş, tot din cauza lucrărilor de reabilitare, doar unul singur din sistem public va fi funcţional la 14 septembrie, respectiv cel al Liceului „Kós Károly”, respectiv unul privat, finanţat de Guvernul Ungariei, unde elevii vor trebui să facă, o data la două săptămâni, testul privind infecţia cu SARS-CoV-2 .

„Pentru că este un spaţiu care este folosit şi de echipele de fotbal ale Academiei (Academia de Fotbal finanţată de Guvernul Ungariei – n.r.), în conformitate cu regulamentele UEFA şi FRF trebuie să ai teste la două săptămâni, s-a decis să fie teste la două săptămâni şi în cazul acestor elevi, ceea ce desigur ne face o comunitate atipică în toată ţară”, a explicat primarul.

Acesta a adăugat că s-a lua decizia ca testele impare să fie plătite de familia elevului din internat, iar testele pare să fie plătite de finanţatorul internatului, respectiv Guvernul Ungariei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *