Migrație în masă în fieful lui Boc

Preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că un primar clujean, un viceprimar şi nouă consilieri locali au trecut, până în prezent, de la PNL la PSD, în baza OUG 55/2014.

Poziționările sunt cu atât mai interesante prin prisma faptului că în Consiliul Județean Cluj urmează să se organizeze noi alegeri, după ce fostul președinte de Consiliu, Horia Uioreanu, a demisionat oficial de la conducerea CJ Cluj.

“În acest moment, domnul primar Fârtan Ioan de la Sânmartin, împreună cu viceprimarul şi cu cei 6 consilieri locali, au trecut de partea PSD. A fost opţiunea dânşilor şi le mulţumesc că au făcut acest pas, fiindcă, aşa cum în 2012 au candidat pe listele USL, putem înainte să mergem pentru a pune în practică proiectul pe care dânşii îl au la nivelul comunei, dar şi alte lucruri pe care le avem de pus în practică ca proiecte în continuare din partea USL, fiindcă oamenii au crezut în această construcţie politică (…) Cu siguranţă că o să mai fie consilieri locali. Mai e un consilier local din Floreşti care a venit înspre PSD şi doi consilieri locali din comuna Corneşti”, a afirmat Remus Lăpuşan.

Preşedintele PSD Cluj a ținut să precizeze că nu se fac niciun fel de presiuni, asupra aleşilor locali, de a trece la social-democraţi.

”Nu cumpărăm pe nimeni, nu presăm pe nimeni, nu avem nici un motiv să facem asta. Cine vrea să vină vine, cine nu, nu”, a declarat Remus Lăpuşan.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: