PSnews

Recent

Mihai Chirică, luat în vizor de un jurnalist ieșean, referitor la noile consultări publice: nu valorează nimic!

Viva FM

Primarul Iașiului, Mihai Chirica a anunțat la o conferință de presă o consultare publică privind elaborarea bugetului local pe anul 2019, începând de luni, 10 decembrie, când vor fi împărțite 5.000 de chestionare la Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni şi la cele cinci centre de cartier.

Pentru al patrulea an consecutiv, începem dezbaterea şi elaborarea bugetului local pentru anul 2019, chiar înaintea apariţiei bugetului la nivel naţional, din mai multe considerente. Unul dintre acestea ţine de faptul că timpul de după elaborarea bugetului naţional devine foarte strâns, cu nişte termene care nu permit organizarea unei dezbateri publice de amploare. Prin chestionarele distribuite cetăţenilor se urmăreşte evidenţierea tuturor problemelor pe care aceştia le au şi le consideră prioritare a fi rezolvate în 2019. Prioritatea principală a bugetului pe anul viitor rămâne implementarea proiectelor europene, dar vom utiliza şi resursele proprii într-o modalitate cât mai eficientă. Consultării prin intermediul chestionarelor li se vor adăuga şi celelalte etape de dezbatere publică pe care le vom aborda prin întâlniri directe, tematice, la Primăria Municipiului Iaşi sau în alte puncte din oraş, pe diverse domenii: infrastructură, sănătate, educaţie, sport şi alte domenii de interes”, a declarat primarul Mihai Chirica, citat de ziarulevenimentul.ro

Jurnalistul reporteris.ro, Gabriel Gachi a criticat într-un editorial lipsa rezultatelor concrete ale acestui
demers al primarului orașului Iași, ca și aerul de „propagandă” fără finalitate care îl însoțește.

Redăm mai jos o parte din editorialul lui Gabriel Gachi publicat pe reporteris.ro:

Mihai Chirica a lansat iar consultarea publică pentru bugetul pe anul următor. Iar spectacol, urne prin oraş, întâlniri la Primărie, filmări, hârtie consumată, bannere, luni de zile de propagandă obositoare, totul pentru o iluzie a bunelor practici.

Consultările de anul trecut n-au valorat nimic. E dublu limbaj, dublă personalitate. Un om care a luat de bună şedinţa cu cetăţenii l-a spurcat apoi jumătate de an pe Chirica pentru că nu i-a asfaltat o stradă din Bucium, aşa cum promisese în consultări. Cetăţeanul îl căuta în disperare pe primar la birou, că aşa îi spusese – „uşa mea e deschisă tot timpul” – până când l-au blocat la intrare, Chirica devenise chiar agresiv, a fost sfârşitul brutal al unei farse suprarealiste. Îmi imaginez scena în care primarul se scutură – „Ia labele de pe mine că s-a terminat filmarea!”.

Chirica, fă-ţi un masterplan de primar al unui oraş mare. Fă o şosea pe şesul Bahluiului, că e 400.000 de euro kilometrul şi cu 3 milioane de euro ai terminat într-un an, că stau miile de maşini câte juma de oră la intrare şi dezvoltarea e blocată pe toată partea de vest. Fă drum prin spatele CUG-ului, că a construit Tolea 3.000 de apartamente, un oraş întreg, şi faci o oră de la Ciurea până în Podu Ros. Fă 1.000 de parcări supraterane în Nicolina, că în 7 ani ţi-ai amortizat investiţia şi apoi ai profit încă 80 de ani. Fă pasaje subterane prin marile intersecţii, câte unul pe an, că ai buget de 200 milioane de euro şi redu risipa cu frecătorii de mentă şi cu achiziţiile clientelare. Fă pasarelă la Drumul Hoţilor, deblochează trecerile supraterane din Podu Roș şi Podul de Piatră, dacă eşti un lider adevărat, vinde spaţiile comerciale la preţul pieţei şi fă infrastructură mare din banii strânşi. Fă autogara pe care o tot promiteţi de 10 ani, fă 5 milioane de euro/an din parcări, termină cu blocurile printre case, dacă vrei să fii un adevărat primar al ieşenilor, impune maxim 3 etaje în Oancea, că e dreptul tău să trasezi limitele, nu mai nenoroci zonele deja aglomerate pentru mafia din jurul tău. Şi mişcă-te, nu mai sta 4 ani pentru negocieri la drumul Iași-Voinești, doi ani să asfaltezi 2 km la Bârnova şi cinci ani să cumperi nişte automate de taxat parcările. Vorbești cu nemiluita, dar ai terminat fiecare an cu 15 milioane de euro excedent la investiții. Nu faci anul acesta nici 50% din plan.

Editorialul complet poate fi citit aici

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi