Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, a participat, vineri, la şedinţa regională a partidului Pro România, desfăşurată la Iaşi, în calitate de invitat, afirmând că la un moment dat se va înscrie în “partidul cel mai favorabil Iaşiului“.
Mihai Chirica a venit, vineri, la reuniunea regională Pro România, desfăşurată la Iaşi, unde a fost invitat să ţină şi un discurs, însă n-a precizat dacă se va înscrie în formaţiunea condusă de Victor Ponta, potrivit news.ro.
Liderul Pro România, Victor Ponta, a spus în faţa celor prezenţi în sală că Mihai Chirica a acceptat să fie prezent ca invitat, dar că şi-ar dori ca să devină membru al acestei formaţiuni politice.
Conflict de interese la Primăria Sector 1: prietenii lui Clotilde Armand vor să acapareze panourile publicitare
Iohannis, solicitare de urgență pentru ministrul Justiției privind dosarul 10 august: „Lucrurile nu se pot încheia aici!”
Emil Boc, înfuriat pe conducerea PNL după numirea unui prefect UDMR la Cluj: „Un gest de sfidare fără precedent”
Primarul Sectorului 6 acuză Guvernul Cîțu că i-a alocat un buget mult mai mic decât i-a promis. Ciucu: Am deja o gaură de sute de milioane
De ce a ”picat” definitiv dosarul 10 august. Cristian Pîrvulescu: Cei care au instrumentat dosarul par s-o fi făcut cu rea intenție
La rândul său, Mihai Chirica a precizat că se bucură să vadă în sală mulţi membri de la filiala municipală a PSD, însă nu le-a spus celor prezenţi că se va înscrie în Pro România.
Chiar în timpul şedinţei Pro România de la Iaşi, Victor Ponta şi Mihai Chirica s-au retras într-o altă sală de la hotelul unde s-a desfăşurat reuniunea, unde au discutat timp de 20 minute.
Întrebat, ulterior, de jurnalişti dacă intenţionează să se înscrie în Pro România, Mihai Chirica a evitat un răspuns clar, însă a precizat că “democraţia se bazează pe partide serioase” şi că, la un moment dat, se va înscrie ”într-o formaţiune“.
“Rămâne să vedem şi care este partidul cel mai favorabil Iaşiului“, a spus Mihai Chirica, înainte de a părăsi hotelul unde a avut loc şedinţa Pro România.
Victor Ponta a afirmat că încearcă să-l convingă pe Chirica să vină la Pro România, însă a spus că edilul Iaşiului poate să rămână un primar independent foarte bun, după modelul lui Sorin Oprescu la Bucureşti.
Mihai Chirica a fost exclus din PSD la începutul acestui an, după ce a lansat în repetate rânduri critici virulente la adresa lui Liviu Dragnea.