Mihai Constantin, despre reorganizarea ministerelor: Au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi

Sursa foto: X /Mihai Constantin

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a declarat joi, despre reorganizarea ministerelor, că au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere iar din cele 486 de instituţii aflate în subordine, au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii.

”La data de 3 iulie 2024, toate ministerele au parcurs procesul de reorganizare exceptând ministerul Afacsrilor Interne care are nevoie şi de avizul CSAT care va fi luat cu proxima şedinţă a CSAT iar MapN este exceptat de la acest proces, din considerente specifice ale activităţii sale. La nivelul instituţiilor centrale, reorganizate, au fost desfiinţate 455 de posturi de execuţie şi 236 de posturi de conducere iar din cele 486 de instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestor ministere, au finalizat procesul de reorganizare 360 de instituţii, plus cele de astăzi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Mihai Constantin a precizat că este un proces în desfăşurare, iar oarte multe proiecte de reorganizare au fost aprobate în faze intermediare, în primă lectură, sau la nivel de analiză.

”Este un proces în derulare. Criteriile care stau la baza acestei reforme sunt plafonul de 8% posturi de conducere, din numărul total de angajaţi, eliminarea automată a posturilor vacante din organigramă şi adaptarea ministerelor şi a instituţiilor din subordine la realităţile legate de atragerea de fonduri europene”, a completat el.

Întrebat cu cât s-au redus cheltuielile statului, în urma reorganizării, Constantin a menţionat că este o întrebare validă, dar la care nu are răspunsul.

”Va trebui evaluat şi centralizat acest lucru. Când se va termina tot procesul care este în desfăşurare se va face şi o centralizare şi evaluare a acestui impact pozitiv din punct de vedere al reduceri icosturilor şi a creşterii eficienţei”, a mai spus Mihai Constantin.

Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: