Mihai Constantin: Guvernul alocă 12 milioane de lei localitații Slănic Prahova, afectată recent de surpări de teren

Sursa foto: X

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunţat joi că Guvernul a alocat în şedinţă 12 milioane de lei pentru localitatea Slănic Prahova, afectată recent de surpări de teren, iar patru familii din comuna Plăieşii de Jos (Harghita), ale căror locuinţe au fost afectate de incendii, vor primi materiale de contrucţii. De asemenea, 4 milioane de lei sunt alocate pentru localitatea Buceş din judeţul Hunedoara, localitate izolată de infrastructura rutieră.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a declarat după şedinţa de Guvern că printr-o hotărâre adoptată în Executiv, patru familii din comuna Plăieşii de Jos, din judeţul Harghita, ale căror locuinţe au fost afectate de incendii în februarie şi aprilie, vor primi din partea Guvernul ajutor care constă în materiale de construcţie, oţel beton, cărămidă, beton, ţiglă.

Materialele vor fi scoase din rezervele de stat şi distribuite de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă cu sprijinul prefectului din Harghita iar valoarea ajutorului umanitar este de aproximativ 75.000 lei.

Tot prin Hotărâre de Guvern, se alocă 12 milioane de lei pentru localitatea Slănic Prahova, afectată recent de surpări de teren, pentru reabilitarea zonei, a mai spus Constantin.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: